EXCLUSIV | Scandal pe tema decalării meciurilor din etapa a 2-a. Justin Ştefan: „Eu n-am primit nicio cerere”. Emilian Hulubei: „I-am transmis-o de vineri, o mai trimit o dată”

Jucătorii din Superligă s-au săturat să joace pe caniculă, iar AFAN a luat o poziţie oficială. Președintele acestei asociații, Emilian Hulubei, a explicat că s-a luat legătura deja cu Federația Română de Fotbal pentru rezolvarea acestei probleme, dar și cu FIFPro, „sindicatul” internațional al fotbaliștilor.

De asemenea, şeful AFAN susţine că a făcut şi o adresă oficială către LPF, pe fax şi mail, prin care solicită decalarea meciurilor din etapa a 2-a sau chiar amânarea cu totul a rundei, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade Celsius, ce se anunţă inclusiv în weekend-ul ce urmează.

Justin Ştefan pretinde că n-a primit o astfel de solicitare

Contactat de Sportpesurse.ro, Justin Ştefan, secretarul general al Ligii, spune că forul pe care îl reprezintă n-a primit o astfel de cerere din partea lui Emilian Hulubei.

„La mine, nu a ajuns nicio astfel de solicitare. Dacă va veni ceva, vom analiza şi vom vedea ce e de făcut. Meciurile sunt programate destul de târziu. Dar dacă se va face o cerere pentru modificarea programului, repet, o vom analiza. Cum ar reacţiona posturile care transmit Superliga? Asta trebuie să-i întrebaţi pe ei”, a decalarat Justin Ştefan.

În schimb, Emilian Hulubei, preşedintele AFAN, spune că a trimis o cerere oficială către Ligă încă de vineri, 12 iulie.

„E trimisă cererea oficial încă de vineri, pe fax şi pe mail. A spus că n-am solicitat nimic? Nu-i nimic, i-o mai trimit încă o dată azi, chiar o să-l sun pe Justin Ştefan. Procedural vorbind, conducerea LPF ar trebui să se întâlnească cu deţinătorul de drepturi TV pentru a discuta reprogramarea meciurilor din etapa a 2-a”, a afirmat Hulubei pentru Sportpesurse.ro.

Când sunt programate meciurile din etapa a 2-a

„Sunt fotbaliști care nu vor să mai joace pe asemenea temperaturi. Etapa asta nu s-au putut amâna meciuri, dar de runda viitoare se poate schimba ceva. O să găsim date când putem disputa meciuri.

Trebuie puse partidele la ore mai târzii. Se poate găsi o soluție, nu mai sunt turnee finale. Au fost doar discuții cu jucătorii din Liga 1, pe grupul de Whatsapp, în care mulți și-au exprimat îngrijorarea că nu este în regulă să joace la ora 17:00, 18:00. Am discutat și cu câțiva antrenori„, a anunţat Hulubei, luni.

Orarul TV din acest moment:

Vineri, 19 iulie

  • 18:30 Poli Iași – FC Botoșani
  • 21:30 Unirea Slobozia – FCSB

Sâmbătă, 20 iulie

  • 18:30 Universitatea Craiova – UTA
  • 21:30 Rapid – CFR Cluj

Duminică, 21 iulie

  • 18:30 U Cluj – Hermannstadt
  • 21:30 Dinamo – Petrolul Ploiești

Luni, 22 iulie

  • 18:30 Gloria Buzău – Sepsi
  • 21:30 Oțelul Galați – Farul Constanța

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare