Continuă vara incendiară pentru Ianis Hagi. După participarea alături de naţionala României la EURO 2024, unde a avut evoluţii bune, obținând şi un penalty în meciul cu Slovacia, şi după nunta cu Elena din weekend-ul trecut, mijlocașul ofensiv de 25 de ani trebuie să-şi rezolve acum şi situaţia contractuală.
Fiul „Regelui” mai are 2 ani de contract cu Glasgow Rangers, dar scoţienii par decisi să-l vândă pe internaționalul român încă din acest mercato.
Ianis Hagi, dorit din nou la Fiorentina
Conform surselor Sportpesurse.ro, Ianis Hagi este dorit din nou de Fiorentina, acolo unde a mai fost legitimat în perioada 2016-2018. Reprezentanţii jucătorului au intrat în discuţii cu şefii clubului din Serie A, iar în ceea ce priveşte pretențiile salariale ale fotbalistului, lucrurile par deja rezolvate.
Gică Popescu, preşedinte la Farul şi, evident, un apropiat al familiei Hagi, a avut o reacţie misterioasă pe seama acestei posibile afaceri.
„Şi dacă aş şti, nu v-aş spune. Nu cred că ar trebui să vorbiţi cu mine, ci cu Ianis. Deci cu el ar trebui să vorbiţi, poate de mâine încolo”, a spus Popescu pentru Sportpesurse.ro.
Rămâne de văzut dacă Fiorentina este dispusă să ofere 3,5 milioane de euro pentru Ianis, preţul pe care îl cere Glasgow Rangers. Dacă şi cluburile se înţeleg, atunci jucătorul care a fost împrumutat la Alaves, în sezonul trecut, va reveni la gruparea toscană pentru un salariu stagional de 1 milion de euro.
Plecarea lui Hagi jr din Scoţia, aproape certă
Jurnalistul britanic Pete O’Rourke a dezvăluit suma pe care scoțienii doresc să o obțină pentru a-l ceda pe Ianis Hagi. Rangers urmărește să pună mâna pe o sumă cuprinsă între 2.3 și 3.5 milioane de euro.
Ziaristul a amintit şi de declaraţiile lui Giovanni Becali, care a spus recent că ar fi dispus să plătească din propriul buzunar pentru a-i găsi un alt club lui Ianis Hagi.
„Dacă agentul tău este dispus să plătească niște bani, este evident că îi scoate înapoi din altă parte. Agenții nu fac nimic gratis, întotdeauna au ceva de câștigat.
Ianis a avut un EURO bun, l-am urmărit de câteva ori la meciurile României și a arătat potențial. Agentul lui își poate ține banii în buzunar. Dacă Ianis va fi jucătorul pe care Rangers îl va vinde, cineva va plăti suma cerută pentru a-l transfera, probabil între 2.3 și 3.5 milioane de euro.
Pentru el, este evident că nu a mers la Rangers, a fost împrumutat un sezon, este un jucător de care nu mai au nevoie. Oricum, mutarea se va face, nu îmi imaginez că va mai fi pe Ibrox.
Nu cred că EURO i-a făcut vreun rău, EURO l-a scutit pe agentul său să bage mâna în buzunar, cineva va dori să plătească o sumă de transfer pentru Ianis Hagi”, a transmis Pete O’Rourke.
Ianis Hagi a stârnit hohote de râs la nuntă
Ianis Hagi s-a căsătorit cu Elena Tănase în cursul zilei de duminică, când s-a disputat și finala EURO 2024 dintre Spania și Anglia, pe „Olympiastadion” din Berlin.
După ceremonia religioasă care s-a desfășurat la biserica Sf. Visarion din Capitală, a urmat petrecerea organizată la Palatul Știrbey din Buftea.
Jucătorul de 25 de ani a fost amuzant atunci când reporterii l-au întrebat ce părere are că finala Spania – Anglia, 2-1, de la EURO 2024 urma să se dispute în acelaşi timp cu desfășurarea nunţii.
„România nu joacă, de ce să ne uităm la meci (n.r. râde)? Noi suntem cu dansul, cât se cântă, noi dansăm”, a spus Ianis Hagi.