Hermannstadt și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 0-0, în prima etapă a noului sezon de Superliga. Prima repriză le-a aparținut sibienilor, în vreme ce a doua parte a jocului a fost controlată în totalitate de olteni, care au ratat multe ocazii bune de gol, în special prin Alex Mitriță, cel care a fost introdus pe teren de Costel Gâlcă după pauză.
Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0
Final de meci!
Min. 79: Ocazie mare ratată de olteni! Alex Mitriță a șutat foarte bine cu piciorul stâng în diagonală, Căbuz era bătut de această dată, dar mingea s-a dus puțin pe lângă poartă!
Min. 78: Cătălin Căbuz îl blochează excelent și pe Crețu.
Min. 75: Alex Mitriță a trimis pe poartă dintr-o lovitură liberă de la aproape 25 de metri, însă exact în brațele lui Căbuz.
Min. 72: Mitriță l-a încercat din nou pe Căbuz, de data aceasta de la distanță mai mare, dar portarul lui Hermannstadt a reușit să blocheze din nou, deși cu emoții destul de mari!
Min. 70: Căbuz l-a blocat excelent și pe Mitriță, cel care a șutat cu piciorul drept, fără preluare, la colțul scurt, din interiorul careului, ușor lateral stânga!
Min. 57: Din nou Căbuz! Portarul lui Hermannstadt a respins bine, în lateral, o minge șutată cu putere de la distanță de Houri!
Min. 52: Koljic i-a pus probleme mai mari lui Căbuz, de la distanță mai mare, dar în cele din urmă portarul sibienilor a reușit să rețină, chiar dacă în doi timpi.
Min. 50: Andrei Ivan a șutat moale din afara careului, lateral stânga, dar Căbuz a reținut mingea fără mari emoții.
A început repriza secundă!
Finalul primei reprize!
Min. 34: Ocazie mare ratată de gazde! Ianis Stoica a trimis pe lângă poartă din poziție bună, din interiorul careului de 6 metri, lateral stânga!
Min. 26: Laurențiu Popescu reține excelent mingea șutată foarte bine de Neguț.
Min. 12: Maldonado a respins excelent șutul trimis de Deaconu din marginea careului de 16 metri după o acțiune individuală a jucătorului de la Hermannstadt.
A început meciul!
Echipele de start:
Hermannstadt (4-2-3-1): Căbuz – Căpușă, V. Găman, Bejan (cpt.), Oroian – Murgia, Biceanu – Neguț, R. Deaconu, Balaure – I. Stoica
Rezerve: I. Pop, V. Muțiu – I. Stoica, Dr. Iancu, Gândilă, Jipa, Ciubotaru, Fl. Luca, Tiago Goncalves, Ivanov, Chițu
Absent: Selimovic (accidentat)
Antrenor: Marius Măldărășanu
Universitatea Craiova (4-2-3-1): L. Popescu – Căpățînă, Maldonado, Badelj, Ndong – Al. Crețu, Houri – Paradela, Danciu, Ivan (cpt.) – Koljic
Rezerve: S. Lung jr, Lazar – Gaspar, Vlădoiu, Sierra Perez, Benga, Lăpădătescu, D. Barbu, Montoya, Bană, Mitriță, Markovic
Absenți: Screciu (accidentat), Anzor, Bancu (vacanță după Euro 2024)
Antrenor: Costel Gâlcă
Stadion: Municipal
Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei – Satu Mare). A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Vornicu Adrian (Iaşi)
Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad). Arbitru Asistent VAR: Vodă Alexandru (Alba Iulia)
Știrea inițială:
Se anunță un joc foarte complicat pentru echipa antrenată de Costel Gâlcă, una dintre pretendentele la câștigarea titlului în acest an, întrucât formația lui Marius Măldărășanu a dovedit din plin în stagiunea precedentă că este mai mult decât redutabilă pe teren propriul.
Hermannstadt – Universitatea Craiova, al doilea meci al noului sezon de Superliga
În sezonul trecut sibienii au fost implicați în lupta pentru ocuparea unui loc de play-off până spre finalul sezonului regulat, iar în această stagiune ei își doresc să atingă în cele din urmă acest deziderat, chiar dacă de la echipă au plecat destul de mulți jucători în această vară.
„A trecut o perioadă dificilă, de pregătire, aşteptăm cu toţii începutul de sezon. Întâlnim o echipă foarte bună în prima etapă, deşi niciodată nu am avut preferinţe, pentru că vrei să joci cu un anumit adversar şi poate ei sunt mai bine după pregătire decât tine.
Sorţii ne-au dat Craiova în prima etapă, jucăm acasă, în faţa suporterilor noştri şi suntem entuziaşti, sper ca şi publicul să fie la fel şi ne dorim să începem bine.
Ce a avut de spus Marius Măldărășanu înaintea debutului echipei sale în noua stagiune de campionat
Opt jucători nu mai sunt la Hermannstadt din diferite motive, patru jucători din primul 11, chiar dacă eu nu îi văd titulari sau rezerve, dar era vorba de patru jucători utili, care au avut un aport foarte bun la parcursul echipei. Şi ceilalţi patru, chiar dacă au jucat mai puţin, au contat ca grup, iar tot timpul forţa noastră a fost grupul. Au venit jucători cu calitate, dar trebuie integraţi. Tibi Căpuşă a venit de la început, ceilalţi pe rând.
Singurul lucru care mă consolează este că aceleaşi probleme le au şi celelalte echipe din Superligă. Obiectivul este să ne batem să intrăm în play-off, ne dorim acest lucru, ştiu că lumea vrea să audă obiective mari, dar nu este uşor, mai ales când pierzi 8 jucători. Sunt realist, trebuie să scoatem maximum din ceea ce avem şi este foarte important să începem bine.
O dată cu trecerea timpului, îi vom avea şi sută la sută pe cei noi, îi vom integra în sistemul nostru de joc, dar trebuie să avem răbdare. Avem ceva probleme medicale numai cu Selimovic, în rest toată lumea e aptă”, a spus antrenorul Marius Măldărășanu la conferința de presă premergătoare acestei partide.
Cum a prefațat Costel Gâlcă partida de la Sibiu
De partea cealaltă, Costel Gâlcă, tot în cadrul unei conferințe de presă, a ținut să sublinieze că se așteaptă la un meci dificil vineri seară la Sibiu:
„Nu va fi un meci uşor pentru noi cu Hermannstadt, având în vedere timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie, dar sper ca să gestionăm foarte bine momentele de joc, să fim pragmatici şi să venim cu cele trei puncte.
Fiind foarte cald, antrenamentele au fost foarte grele pentru băieţi de când am revenit acasă, după stagiul din Austria.
Hermannstadt este o echipă foarte bine organizată, care gestionează foarte bine momentele de joc, alternează presingul avansat cu organizarea rapidă pe faza defensivă şi speculează foarte bine acţiunile de atac.
Am avut ceva probleme medicale în lot în pregătiri, dar acum stăm bine, sper să pun în teren cei mai în formă jucători la momentul jocului de la Sibiu. Sper să avem un randament foarte bun, pentru că avem nevoie de aceste puncte, să începem bine campionatul.
Tot ce e posibil să avem parte şi de debuturi, ţinând cont că avem jucători noi în lot. Comparativ cu anul trecut, o să fie un campionat mult mai competitiv şi sper ca fotbalul românesc să aibă de câştigat şi jucătorii care merg la echipele naţionale să fie la un nivel cât mai bun.
Trebuie să abordăm foarte bine şi meciurile din cupele europene, fiindcă sunt decisive pentru noi şi ştim că este altă intensitate în meciurile internaţionale”.