Didier Deschamps a răbufnit când i s-a reproşat că Franţa practică un joc defensiv la EURO 2024: „Dacă suntem plictisitori, uită-te la altceva!”

Franţa întâlneşte Spania, marţi, de la ora 22.00, în semifinalele de la EURO 2024. Elevii lui Didier Deschamps au ajuns în această fază a competiției cu doar trei goluri marcate: un penalty și două autogoluri.

Au învins Portugalia cu 5-3 la loviturile de departajare, după 0-0 în 120 de minute, în sferturi.

Didier Deschamps, nervos la conferinţa de presă

La conferința de presă premergătoarea meciului cu Spania, un jurnalist suedez l-a întrebat pe Didier Deschamps ce părere are despre cei care spun că fotbalul practicat de naționala Franței este acum unul plictisitor, având în vedere calitatea din lot.

„Sigur ești suedez? Cu siguranță stai în Franța! Dacă suntem plictisitori, uită-te la altceva, nu contează. Nu trebuie să te uiți la naționala noastră.

Este un Campionat European special pentru toată lumea, cu un număr mai mic de goluri față de edițiile precedente. Avem capacitatea de a oferi emoții și de a face oamenii din Franța fericiți prin rezultatele noastre. Acum, dacă suedezii sunt plictisiți, nu prea mă interesează”, a spus Didier Deschamps, potrivit L’Equipe, preluat de sport.ro.

Mbappe l-a lăsat fără cuvinte pe Deschamps

Kylian Mbappe a fost trimis titular în partida cu Portugalia, dar nu s-a remarcat cu nimic. Mbappe a mai continuat, însă la startul reprizei a doua de prelungiri, acesta a fost înlocuit cu Bradley Barcola. Motivul? Oboseala, nu durerile la nas.

”La finalul timpului regulamentar am vorbit cu antrenorul. Am decis să mai încercăm, dar la pauza prelungirilor i-am spus că nu mai puteam, eram prea obosit. Cred că trebuie să treci peste asta. Când ești căpitan, trebuie să fii acolo mereu.

Mereu am spus înainte de astfel de turnee că cel mai important lucru e să câștigi. Oamenii cred că e o glumă, dar uite că suntem aici. Am înscris doar o dată, dar suntem în semifinale și sunt fericit”, a spus Mbappe.

Altfel, N’Golo Kante (33 de ani) de la francezi a reușit să doboare un record incredibil. Fotbalistul a ajuns la seria de 20 de meciuri fără înfrângere în naționala Franței la turneele finale.

Este cea mai lungă serie de invincibilitate de care dispune în prezent un fotbalist din Europa, N’Golo Kante depășindu-l pe Xavi Hernandez, lucru scos la lumină de renumitul jurnalist italian Fabrizio Romano.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare