Barnabas Varga (29 de ani) a fost la un pas de tragedie în meciul jucat de naționala Ungariei cu Scoția. Partida a contat pentru ultima rundă a Grupei A, iar cele două echipe aveau nevoie de victorie pentru a spera la calificare.
Fotbalul european a fost la un pas de o nouă tragedie. Scoția și Ungaria s-au întâlnit pentru ultimul meci al grupei, în timp ce Elveția și Germania și-au disputat prima poziție, în cealaltă partidă. Meciul de pe MHP Arena din Stuttgart a trăit însă momente de panică și a fost minute bune întrerupt.
Barnabas Varga la un pas de tragedie în Scoția – Ungaria
La o fază fixă petrecută în minutul 74, mingea a fost centrată în careul lui Gulacsi, care a ieșit în plonjon din poartă. În meleul format, mai mulți jucători au căzut și au acuzat probleme.
Cel mai afectat a fost însă Barnabas Varga. Atacantul celor de la Ferencvaros a fost lovit de propriul portar în zona feței și a căzut lat pe gazon.
Cum Varga nu mai mișca, jucătorii au cerut intervenția imediată a medicilor.
În jurul atacantului s-a format un scut de protecție, după cum cer normele UEFA. Plecat din meleu, Szoboszlai a izbucnit în lacrimi.
În cele din urmă, Varga a fost stabilizat și dus cu targa spre ambulanță.
Campionatul European a trecut printr-un moment asemănător în urmă cu trei ani. La Euro 2020, disputat în 2021, Christian Eriksen a căîzut pe gazon, în urma unui atac de cord.
Danezul a traversat momente cumplite, dar a fost în cele din urmă stabilizat.
ECHIPELE DE START:
Scoția (5-4-1): Gunn – Ralston, Hendry, Hanley, McKenna, Robertson – Gilmour, McGregor, McTominay, McGinn – Adams
Rezerve: Kelly, Clark, Shankland, Christie, Cooper, Armstrong, Morgan, Conway, Jack, McCrorie, McLean, G. Taylor, J. Forrest
Selecționer: Steve Clarke
Ungaria (3-4-2-1): Gulacsi – Botka, Orban, Dardai – Bolla, Styles, Schafer, Kerkez – Sallai, Szoboszlai – Varga
Rezerve: Dibusz, Szappanos, Adam, Balogh, Csoboth, Fiola, Gazdag, Horvath, Kata, Kleinheisler, Lang, A. Nagy, Z. Nagy, Nego, Szalai
Selecționer: Marco Rossi
Stadion: Stuttgart Arena
Arbitru: Facundo Tello
Asistenți: Gabriel Chade, Ezequiel Brailovsky
Al patrulea oficial: Espen Eskas
Arbitru VAR: Alejandro Hernandez