Momentele frumoase create de suporteri la acest turneu final au fost umbrite de un episod dramatic, consumat după meciul România – Belgia, 0-2.
Tragedia s-a petrecut însă în Rijkevorse, un orașel cu 11.000 de locuitori din Belgia.
Român de 22 de ani, înjunghiat pe stradă
O familie de români a ieșit în centrul orașului pentru a urmări meciul dintr-un local. După finalul partidei, micul grup a pornit spre casă și a fost pândit pe străzile lăturalnice de mai mulți tineri belgieni. Aceștia i-au atacat pe români și în urma bătăii un român în vârstă de 22 de ani a fost înjunghiat în picior, potrivit gsp.ro.
Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de urgenţă. Poliţiştii au afirmat că la locul atacului s-a găsit şi un pistol.
Suporerii noștri, lăudaţi de Ianis Hagi
Intrat pe teren în minutul 68, în locul lui Valentin Mihăilă, Ianis Hagi a vorbit despre motivele pentru care România a pierdut în faţa Belgiei.
”Mă aşteptam să fie dificil pentru că suntem la CE şi din păcate n-avem experienţa unui CE la nivel de seniori faţă de Belgia, Portugalia, Germania, etc. Mă aşteptam să fie greu.
Am avut sentimentul ca puteam mai mult, suntem în cârţi, vrem să trecem de grupe, câştigăm ultimul meci şi ne îndeplinim obiectivul, vrem să câştigăm, responsabilitate, cred ca acesta este cuvântul potrivit, fie că vorbim de CE sau de un meci amical.
Trebuie să analizăm, să ne vedem şi defectele, trebuie să analizăm şi defectele lor, cine o să greşească mai puţin probabil o să castige meciul.
Incredibil, suporterii sunt de nota 10, niciodată nu va fi meci la acest CE la care vom pierde în tribune”, a declarat Ianis Hagi.