O nouă generație a fotbalului românesc s-a născut la EURO 2024! Cum i-a numit Edi Iordănescu pe jucătorii săi: discurs-manifest de excepție al selecționerului

Edi Iordănescu a anunțat că o nouă generație a fotbalului românesc s-a născut odată cu victoria de senzație obținută în fața Ucrainei la EURO 2024, scor 3-0.

Este vorba despre „Generația de suflet”, cea care, în opinia actualului selecționer, a depus și depune în continuare cel mai mare efort în primul rând din punct de vedere emoțional din toată istoria primei reprezentative.

Edi Iordănescu a anunțat după victoria de senzație cu Ucraina de la EURO 2024 nașterea „Generației de suflet” a fotbalului românesc

La conferința de presă susținută la finalul partidei de la Munchen, Edi Iordănescu s-a înclinat pur și simplu în fața jucătorilor săi pentru modul în care s-au prezentat în jocul contra Ucrainei.

„O zi bună cu adevărat pentru români și pentru România. Personal sunt foarte fericit și la fel și echipa este fericită, este împlinită. Măcar pentru o seară, pentru că de mâine ne adunăm și trebuie să ne continuăm drumul.

Este clar o victorie memorabilă, istorică, împotriva unui adversar de multă calitate, dar o victorie pe pământ românesc, cel puțin asta am simțit eu. Nu sunt cuvinte mari, e realitate. Românii au fost prezenți, i-am simțit tot timpul, efectiv pe mine m-au copleșit. Au fost sentimente care sunt pentru prima dată probabil de când antrenez, am pierdut controlul. Le mulțumesc celor care ne-au urmat, au fost alături de noi astăzi aici, le mulțumesc românilor din țară, sunt sigur că în acest moment sunt fericiți și le mulțumesc tuturor românilor de oriunde ar fi ei, pentru gândurile bune, sunt sigur că au fost sufletește alături de noi.

Mesaj-manifest al selecționerului: „Românii să învețe să o iubească și să învețe să pună suflet alături de ei!”

Felicit echipa, un efort fantastic și cred că, dacă până acum aveați dubii, trebuie să vă încredeți că această echipă are un suflet mare. Efectiv s-a jertfit pentru rezultat, pentru România și pentru români. Felicit băieții, efectiv au fost fabuloși.

(…) Legat de această generație, vă rog ceva. Am văzut că deja începe să fie numită în fel și fel. Sunt antrenorul lor și vă rog cu toată puterea. Nu numiți în niciun fel, au fost în trecut generații de aur, știți că au fost extraordinari în trecut, băieții au făcut performanță. Această generație nu reprezintă niciun metal, de niciun fel, reprezintă generația de suflet. V-aș ruga să o numit generatia de suflet. Echipa care a pus cel mai mult suflet în tot ce a făcut. Știu multe din trecut, pentru că familia mea a mai fost implicată în astfel de momente, sunt sigur că și în trecut au pus foarte mult suflet, dar suflet ca generația asta și inimă atât de mare sunt sigur că nu a mai fost.

Trebuie să fie generația de suflet a românilor. Românii să învețe să o iubească și să învețe să pună suflet alături de ei. Atunci când fac asta, generația asta nu are limite. A fost victoria generației de suflet, băieții aștia au dat multe borne peste cap, au alergat continuu, până când efectiv unul sau altul au căzut din picioare și a trebuit să îi schimbăm. Un efort total, le sunt recunoscător și sunt mândru de ei”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă susținută la finalul meciului România – Ucraina 3-0.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare