FOTO & VIDEO | A început EURO 2024! Imagini de senzație de la ceremonia de deschidere de pe „Allianz Arena” din Munchen!

EURO 2024 a debutat vineri seară cu o ceremonie fastuasă organizată de UEFA, așa cum forul continental a obișnuit în ultimii mulți ani la astfel de evenimente.

Ea s-a desfășurat, în mod evident, pe „Allianz Arena” din Munchen înaintea meciului de deschidere dintre țara gazdă Germania și Scoția și a presupus o desfășurare impresionantă de forțe pe scena amplasată chiar pe gazonul pe care își dispută în mod tradițional meciurile de pe teren propriu Bayern și TSV 1860.

Ceremonie impresionantă de deschidere a EURO 2024, înainte de meciul dintre Germania și Scoția de la Munchen

În cadrul acestui eveniment a fost angrenat un număr impresionat de dansatori care au purtat culorile echipelor participante la acest Campionat European și, de asemenea, au fluturat și steagurile acestor state.

În paralel, în tribune a fost desfășurată o scenografie impresionantă, realizată cu ajutorul unor cartoane, de asemenea în culorile națiunilor care sunt reprezentate la acest turneu final.

Sursă video: X / Gruop Mix

Cu puțin timp înainte de startul meciului dintre Germania și Scoția s-a petrecut și un moment extrem de emoționant. Ca un omagiu pentru legendarul Franz Beckenbauer, fostul mare fotbalist al lui Bayern Munchen și al naționalei Germaniei, trofeul Campionatului European a fost adus pe gazon de soția regretatului fostului conducător al clubului bavarez.

Fanii nemți care nu au reușit să își achiziționeze un bilet pentru acest meci de deschidere au urmărit partida cu Scoția în fan zone-ul amplasat în Olympia Park din Munchen.

Sursă video: Justin Gafiuc

Sursă video: Alex Făsui

Sursă foto: Alex Făsui

Programul complet al meciurilor de la acest turneu final:

Faza grupelor:

14 IUNIE – Grupa A: Germania vs Scoția (Munchen) – ora 22:00;
15 IUNIE – Grupa A: Ungaria vs Elveția (Koln) – ora 16:00; Grupa B: Spania vs Croația (Berlin) – ora 19:00; Italia vs Albania (Dortmund) – ora 22:00;
16 IUNIE – Grupa D: Polonia vs Olanda (Hamburg) – ora 16:00; Grupa C: Slovenia vs Danemarca (Stuttgart) – ora 19:00; Serbia – Anglia (Gelsenkirchen) – ora 22:00;
17 IUNIE – Grupa E: România vs Ucraina (Munchen) – ora 16:00; Belgia vs Slovacia (Frankfurt) – ora 19:00; Grupa D: Austria vs Franța (Dusseldorf) – ora 22:00;
18 IUNIE – Grupa F: Turcia vs Georgia (Dortmund) – ora 16:00; Portugalia vs Cehia (Leipzig) – ora 19:00;
19 IUNIE – Grupa B: Croația vs Albania (Hamburg) – ora 16:00; Grupa A: Germania vs Ungaria (Stuttgart) – ora 19:00; Scoția vs Elveția (Koln) – ora 22:00;
20 IUNIE – Grupa C: Slovenia vs Serbia (Munchen) – ora 16:00; Danemarca vs Anglia (Frankfurt) – ora 19:00; Grupa B: Spania vs Italia (Gelsenkirchen) – ora 22:00;
21 IUNIE – Grupa E: Slovacia vs Ucraina (Dusseldorf) – ora 16:00; Grupa D: Polonia vs Austria (Berlin) – ora 19:00; Olanda vs Franța (Leipzig) – ora 22:00;
22 IUNIE – Grupa F: Georgia vs Cehia (Hamburg) – ora 16:00; Turcia vs Portugalia (Dortmund) – ora 19:00; Grupa E: Belgia vs România (Koln) – ora 22:00;
23 IUNIE – Grupa A: Elveția vs Germania (Frankfurt) – ora 22:00; Scoția – Ungaria (Stuttgart) – ora 22:00;
24 IUNIE – Grupa B: Croația vs Italia (Leipzig) – ora 22:00; Albania vs Spania (Dusseldorf) – ora 22:00;
25 IUNIE – Grupa D: Olanda vs Austria (Berlin) – ora 19:00; Franța vs Polonia (Dortmund) – ora 19:00; Grupa C: Anglia vs Slovenia (Koln) – ora 22:00; Danemarca vs Serbia (Munchen) – ora 22:00;
26 IUNIE – Grupa E: Slovacia vs România (Frankfurt) – ora 19:00; Ucraina vs Belgia (Stuttgart) – ora 19:00; Grupa F: Cehia vs Turcia (Hamburg) – ora 22:00; Georgia vs Portugalia (Gelsenkirchen) – ora 22:00.

OPTIMILE DE FINALĂ:

29 IUNIE – Meciul 38: Locul 2A vs Locul 2B (Berlin) – ora 19:00; Meciul 37: Locul 1A vs Locul 2C (Dortmund) – ora 22:00;
30 IUNIE – Meciul 40: Locul 1C vs Locul 3D/E/F (Gelsenkirchen) – ora 19:00; Meciul 39: Locul 1B vs Locul 3A/D/E/F (Koln) – ora 22:00;
1 IULIE – Meciul 42: Locul 2D vs Locul 2E (Dusseldorf) – ora 19:00; Meciul 41: Locul 1F vs Locul 3A/B/C (Frankfurt) – ora 22:00;
2 IULIE – Meciul 43: Locul 1E vs Locul 3A/B/C/D (Munchen) – ora 19:00; Meciul 44: Locul 1D vs Locul 2F (Leipzig) – ora 22:00.

SFERTURILE DE FINALĂ:
5 IULIE – Meciul 45: Câștigătoarea meciului 39 vs Câștigătoarea meciului 37 (Stuttgart) – ora 19:00; Meciul 46: Câștigătoarea meciului 41 vs Câștigătoarea meciului 42 (Hamburg) – ora 22:00;
6 IULIE – Meciul 48: Câștigătoarea meciului 40 vs Câștigătoarea meciului 38 (Dusseldorf) – ora 19:00; Meciul 47: Câștigătoarea meciului 43 vs Câștigătoarea meciului 44 (Berlin) – ora 22:00.

SEMIFINALE:
9 IULIE – Câștigătoarea meciului 45 vs Câștigătoarea meciului 46 (Munchen) – ora 22:00;
10 IULIE – Câștigătoarea meciului 47 vs Câștigătoarea meciului 48 (Dortmund) – ora 22:00;

FINALA:
14 IULIE – Câștigătoarea semifinalei 1 vs Câștigătoarea semifinalei 2 (Berlin) – ora 22:00.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare