Naţionala României debutează la EURO 2024 luni, 17 iunie, la ora 16.00, împotriva Ucrainei. Moralul elevilor lui Edi Iordănescu pare a fi la cote înalte, la fel şi încrederea în forţele proprii.
Marius Marin, mijlocaş defensiv la Pisa, convocat şi el în lotul pentru turneul final, a vorbit despre cât de importantă este competiţia din Germania pentru el.
Meciul cu Elveţia, dat drept exemplu
Jucătorul de 25 de ani a amintit de meciul bun pe care naţionala l-a făcut cu Elveţia, 1-0, în preliminarii.
„Cred că nu se compară sentimentul de la U21 cu cel de la prima reprezentativă. A fost un EURO frumos atunci, pentru noi, dar fără spectatori. Oricum, nu se pot face comparații.
Trebuie să luăm exemplu meciul cu Elveția acum, am fost agresivi. Vrem neapărat să ieșim cu un rezultat pozitiv după Ucraina, un rezultat care ne va spune practic drumul nostru la EURO 2024.
În ultimele 6 luni mi-a stat capul doar la EURO, chiar dacă nu e corect pentru clubul meu să spun asta. Simt o presiune, dar e binevenită, pentru că mă voi duela cu cei mai buni jucători.
Nu mă gândesc la alt obiectiv decât cel de a face toți românii mândri de noi. Nu mă interesează de cariera mea personală, la club, absolut deloc în acest moment.
Contează foarte mult în ziua de azi dacă ești învingător în duelurile directe, mai ales la mijlocul terenului, îți poți pune amprenta pe meci. Dar trebuie să ne sacrificăm în toate zonele terenului, începând de la faza defensivă.
Poate nu suntem o Generaţie de Aur, dar suntem o generaţie cu o inimă extrem de mare”, a dat asigurări Marius Marin.
Presa belgiană a atacat naţionala noastră
Presa belgiană a scos în evidență faptul că echipa națională a avut probleme în a marca goluri contra unor echipe modeste precum Bulgaria, Liechtenstein și Irlanda de Nord. Acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la eficiența tricolorilor pe plan ofensiv.
„România este o lipsă de creativitate care stârnește îngrijorare. Doar trei goluri în patru meciuri amicale. ‘Tricolorii’ sperau fără îndoială că vor avea o pregătire mai reuşită. Cu expcepție Columbiei, coechipierii lui Răzvan Marin au înfruntat adversari abordabili. Irlanda de Nord, Bulgaria şi Liechtenstein s-au deplasat la Bucureşti.
Doar prima dintre acestea (N.r – Irlanda de Nord) a primit gol. Semne al unor adevărate probleme ofensive ale românilor”, au susținut jurnaliștii belgieni de la radioteleviziunea RTBF .