Cât te costă să vezi live Petrolul Ploieşti, pe Ilie Oană, în noua eră a acţionarilor turci. Preţul abonamentelor

Petrolul Ploieşti se remaniază aproape din temelii în 2024. Venirea acţionarilor turci schimbă paradigma pe Ilie Oană. Prahovenii vor ţinti, mai întâi, calificarea în play-off, apoi vor ataca şi trofeele.

Suporterii „lupilor galbeni” privesc cu entuziasm noul proiect, iar tribunele stadionuui vor fi, probabil, pline.

Preţul abonamentelor la Petrolul Ploieşti

Conducerea celor de la Petrolul a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul 2024-2025 și a pregătit o serie de avantaje pentru abonații din sezonul precedent. Aceștia vor beneficia de o reducere de 15 la sută din prețul abonamentului.

„În perioada 7 iunie – 16 iunie, procedura va fi destinată EXCLUSIV foștilor abonați, cei care își vor putea manifesta, astfel, opțiunea de a-și păstra locul pe stadion.

Te așteptăm, așadar, să-ți rezervi locul pe „Ilie Oană” și, împreună cu toți cei din marea familie „galben albastră”, să luptăm pentru prestigiul Petrolului!”, se arată în comunicatul emis de clubul prahovean.

Prețurile abonamentelor vor fi următoarele:

Pentru cei care au deținut un abonament în sezonul 2023-2024 și doresc să-l reînnoiască:

• Peluze ➡️ 170 lei
• Tribuna 2 ➡️ 510 lei
• Tribuna 1 ➡️ 680 lei
• Tribuna 0 ➡️ 850 lei
* discountul de 15% va fi aplicat doar pentru abonamentele reînnoite la casa de bilete.

Pentru noii abonați:

• Peluze ➡️ 200 lei
• Tribuna 2 ➡️ 600 lei
• Tribuna 1 ➡️ 800 lei
• Tribuna 0 ➡️ 1000 lei

Abonamente – Pensionari/Elevi/Studenți:

• Peluza 1, Sector 100 ➡️ 100 lei
• Peluza 2, Sector 300 ➡️ 100 lei
• Tribuna 2, Sector 212 ➡️ 300 lei
* Atenție! Pentru aceste categorii nu se aplică reducerea de 15% destinată vechilor abonați! Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenţi vor fi emise în limita unui singur abonament/persoană.

Marian Copilu pleacă de la Petrolul

Noii acţionari au decis îndepărtarea lui Marian Copilu. Acesta a fost omul numărul 1, pe partea decizională, în sezonul trecut, însă nu va mai face parte din conducerea Petrolului.

Copilu îşi va recupera banii de la noii investitori turci. În continuare, organigrama celor de la Petrolul va arăta în felul următor: investitorii străini vin și cu un vice-președinte turc, președinte va fi Claudiu Tudor, director de marketing Cristian Fogarassy și Răzvan Mihai Mateescu care până la venirea turcilor a îndeplinit rolul de director financiar.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare