Helmut Duckadam a vorbit despre o decizie foarte importantă pe care o are de luat Edi Iordănescu în perspectiva participării echipei naționale a României la EURO 2024.
Este vorba bineînțeles despre cea referitoare la portarul care ar trebui să fie titular la turneul final din Germania, care se va desfășura în perioada 14 iunie – 14 iulie.
Helmut Duckadam ar merge pe mâna lui Florin Niță la EURO 2024 dacă ar fi în locul lui Edi Iordănescu
Fără îndoială că „eroul de la Sevilla” are expertiza necesară pentru a furniza un verdict în acest sens și prin prisma aceasta el a explicat de ce crede că Florin Niță ar trebui să îi fie preferat lui Horațiu Moldovan.
„Niță (n.r. ar trebui să fie titular la EURO), am spus-o de mai multe ori. Moldovan trebuie să fie la Campionatul European. Dar Niță a jucat toate meciurile, plus că e un portar cu experiență. Mâine (n.r. la meciul cu Liechtenstein) cred că îl va folosi pe Moldovan, dar și să se asigure că nu se întâmplă vreo accidentare cu Niță”, a spus Helmut Duckadam, potrivit digisport.ro.
După cum se știe deja destul de bine, înainte de meciurile amicale cu Bulgaria și Liechtenstein, Edi Iordănescu a întocmit o listă preliminară pentru EURO 2024, care a cuprins 28 de jucători, în condițiile în care la turneul final se vor putea prezenta doar 26.
În paralel, selecționerul a realizat și o listă de rezervă, pe care au fost incluși anumiți jucători care să poată fi chemați de urgență în caz de accidentări, situație care chiar se întrevede destul de serios. Este de așteptat ca lotul final al României pentru Campionatul European să fie anunțat la scurt timp după meciul amical cu Liechtenstein de vineri seară.
Cum arată lotul extins al echipei naționale a României în perspectiva turneului final din Germania:
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Programul complet al Grupei E de la Campionatul European:
17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina, Munchen
17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia, Frankfurt
22 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina, Dusseldorf
22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, Koln
26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, Stuttgart