Edi Iordănescu joacă de pe poziţii de forţă cu FRF. Ce s-a discutat la negocierile pentru prelungirea contractului selecţionerului

Edi Iordănescu îşi încheie mandatul la echipa naţională după EURO 2024. Selecţionerul şi şefii de la Casa Fotbalului n-au ajuns încă la un numitor comun pentru prelungirea acordului.

Tehnicianul de 45 de ani a vorbit despre aceste negocieri, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Părţile au pus atuurile pe masă

Tratativele s-au împotmolit, deşi Edi Iordănescu nu spune clar acest lucru.

În ceea ce mă privește, imediat după calificare, pentru mine personal nu este o prioritate contractul meu, prioritatea este pregătirea turneului final.

Referitor la contractul meu, sigur că e un subiect de interes, și pentru mine este foarte important, știu că și băieții sunt atenți la lucrul ăsta, dar nu a fost o prioritate.

Mărturisesc faptul că au fost mai multe discuții, ceea ce este normal, din punctul meu de vedere este firesc, in momentul de față pentru mine este foarte clar ce așteaptă FRF de la mine, de la stafful meu, în cazul unei prelungiri.

Vorbim de patru ani și de multe responsabilități, este foarte clar și ce resurse are la dispozitie FRF pentru a ne ajuta si pentru a ne susține munca, ca noi să putem să atingem obietivele propuse.

La fel de tare vreau să subliniez faptul că nu am fost doar mulțumit, foarte mulțumit de tratamentul pe care l-am avut din partea Federației, din partea președintelui, am simțit tot timpul suport, am simțit încredere, am simțit oameni care mi-au fost alături.

Asta îți dă un anumit confort, dar cred că la rândul meu, împreuna cu stafful, am livrat, asta este realitatea, am îndeplinit obiectul și în același timp am arătat că stăpânim munca pe care o facem, cu siguranță dorim să fim din ce în ce mai competitivi, rămâne provocarea pentru FRF să găsească formula potrivită ca toate aceste elemente să fie puse într-un contract și să se ia decizia cea mai bună pentru Echipa Națională.

Ce se va întâmpla în zilele viitoare cu contractul meu vă spun sincer că nu stăpânesc”, a declarat Iordănescu jr. la conferinţa de presă.

Dragomir crede că nu s-au înţeles la bani

Fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, este de părere că Iordănescu junior şi Răzvan Burleanu nu s-au înţeles asupra noului salariu pe care ar urma să-l încaseze selecţionerul.

Conform unor surse, antrenorul naţionalei ar primi acum o remuneraţie de 25.000 de euro, lunar. Dragomir îl sfătuieşte pe Edi să ceară un salariu de 750.000 pe an.

“Domne, și eu aș face așa. Dacă iei 200.000-300.000 de euro în plus, e rău? Păi și atunci, face foarte bine. Pentru ce crezi că negociază, normal că pentru bani. Nu ai bani ești prostul satului, nu te bagă nimeni în seamă.

Eu aș cere cel puțin 750.000 de euro pe an. Dacă aș fi Pițurcă, aș cere 1.000.000 de euro. Iar dacă aș fi Lucescu tot 1.000.000 de euro. Și Răzvan Lucescu dacă aș fi, tot 1.000.000 de euro”, a declarat Dumitru Dragomir la fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare