Al-Nassr, cu Cristiano Ronaldo integralist, s-a duelat vineri seară cu marea rivală Al-Hilal în finala Cupei Regelui din Arabia Saudită.
Formația antrenată de portughezul Jorge Jesus a deschis rapid scorul, în minutul 7, prin sârbul Aleksandar Mitrovic, și părea că gruparea la care este în continuare legitimat și Neymar, care însă nu a evoluat în acest meci pentru că este în continuare accidentat, urma să se impună în acest ultim act.
Cristiano Ronaldo a pierdut Cupa Regelui din Arabia Saudită după o finală nebună între Al-Hilal și Al-Nassr!
Mai ales după ce David Ospina, portarul lui Al-Nassr, a primit direct cartonașul roșu în minutul 56, pentru că a pus mâna pe minge în afara careului. Nu a fost însă să fie așa, pentru că echipa lui Ronaldo, cel care a fost foarte aproape de golul sezonului în debutul reprizei secunde, a reușit să egaleze în minutul 88, grație reușitei semnate de Yahya.
Cu doar un minut înainte, se restabilise egalitatea numerică pe teren, după ce Al Bulayhi a primit și el cartonașul roșu direct pentru că și-a lovit cu capul un adversar. Mai mult, în minutul 90, un alt jucător de la Al-Hilal, fundașul central senegalez Kalidou Koulibaly, fostul fotbalist de la Napoli și Chelsea, a fost eliminat, de data aceasta pentru cumul de cartonașe galbene, al doilea venind pentru o ceartă în care au fost implicați mai mulți jucători.
Astfel, părea că totul se va întoarce în favoarea celor de la Al-Nassr, dar lucrurile nu au stat chiar așa, întrucât echipa lui Cristiano Ronaldo nu a reușit să marcheze în cele două reprize de prelungiri de câte 15 minute, iar soarta trofeului s-a decis în urma executării loviturilor de departajare.
Acolo, câștig de cauză au avut cei de la Al-Hilal, care s-au impus cu scorul de 5-4, după ce au ratat doar două lovituri de departajare, prin Ruben Neves și Abdulhamid, în vreme ce Al-Nassr a ratat de trei ori de la 11 metri, prin Alex Telles, Al Hassan și Al Nemer. De notat că Ronaldo a reușit să își transforme execuția, dar acest lucru s-a dovedit în zadar în cele din urmă.
Cum s-au prezentat cele două echipe la această partidă:
Al-Hilal (4-2-3-1): Bono- Abdulhamid, Koulibaly, Al Bulayahi, Renan Lodi- Ruben Neves, Al Faraj- Michael, Malcom, Al Dawsari- Mitrovic
Rezerve: Tambakti, Al Shahrani, Kanno, Al Burayk, Al Hamdan, Al Dawsari, Al Owais, Al Qahtani, Al Shebhri
Antrenor: Jorge Jesus
Al-Nassr (4-1-4-1): Ospina- Al Ghannam, Lajami, Al Amri, Alex Telles- Al Khaibari- Yahya, Otavio, Brozovic, Mane- Cristiano Ronaldo
Rezerve: Ghareeb, Abdullah, Al Najei, Al Hassan, Al Nemer, Al Fatil, Al Sulaiheem, Boushal, Hibah, Qasem
Antrenor: Luis Castro
Astfel, Al-Hilal a reușit să îi „fure” marii rivale Al-Nassr și Cupa Regelui în acest sezon, după ce echipa lui Neymar și-a adjudecat deja și titlul de campioană, la o distanță considerabilă de puncte.