Florin Maxim a fost întrebat dacă ar lucra cu Gigi Becali la FCSB! Răspunsul dat de antrenorul momentului în fotbalul românesc

Florin Maxim a primit și întrebarea mult așteptată în contextul performanței istorice reușite la Corvinul Hunedoara, referitoare la o eventuală colaborare cu Gigi Becali la FCSB.

Antrenorul în vârstă de 43 de ani a admis că este normal ca orice tehnician din România să își dorească să ajungă la un moment dat la noua campioană a României, dar a avut și un amendament de menționat.

Florin Maxim nu s-a arătat prea deschis ideii de a colabora cu Gigi Becali la FCSB

Acesta este legat de faptul că, după cum se știe deja destul de bine, la gruparea roș-albastră libertatea antrenorului principal este destul de limitată de către intervențiile patronului, aspect care îl determină pe Maxim să nu fie chiar foarte încântat de un astfel de scenariu.

„Toată lumea vrea să ajungă la FCSB, dar nu știu dacă aș putea să funcționez într-un astfel de sistem. Aș fi scos din zona mea de confort.

Am avut discuții, nu pot să spun oferte, dar am prelungit trei ani cu Corvinul. Mai am timp și am susținere totală pentru ideile mele. Conducătorilor le dau foaia de echipă cu trei ore înainte de meci, am libertate totală”, a spus Florin Maxim, potrivit digisport.ro.

Antrenorul de la Corvinul Hunedoara abia și-a prelungit contractul cu actuala echipă

După ce a reușit să câștige Cupa României cu echipa din Liga 2, antrenorul de la Corvinul Hunedoara a vorbit în exclusivitate pentru Sport pe Surse despre această performanță de excepție și, printre altele, a dezvăluit că și-a prelungit recent înțelegerea cu acest club.

„Mă simt bine, dar puțin obosit fizic. Până la bucuria care a durat două trei ore și continuă și acum, a fost pregătire în spate și ne-a solicitat. Normal că trebuie să vorbim despre viitor, e normal. Pentru unii oameni nu au nicio însemnătate aceste lucruri pe care eu le gândesc, cum îmi proiectez eu viitorul, sunt ideile mele și imaginile mele. E un vis pentru mine să promovez în Liga 1 cu Corvinul. Dacă aveam dreptul, noi eram acum în Liga 1. Deci s-a împlinit acel vis, suntem promovați acum.

Ne-am propus cu toții să jucăm o finală și să o câștigăm. Finalele nu se joacă, se câștigă, chiar dacă e un clișeu. Noi ne-am propus niște lucruri. Dacă se vorbește despre noi, înseamnă că facem niște lucruri, nu că doar vorbim.

Am semnat prelungirea contractului încă pentru trei ani de zile. Cu o săptămână înaintea finalei. Trebuie să fim echilibrați atât eu, stafful meu, cât și jucătorii, dar această performanță… nu m-a surprins nimic și cu nimic, am încredere în oamenii cu care lucrez, cred că pot să le transmit jucătorilor informația corectă.

Care este secretul lui Florin Maxim, cel mai „la modă” antrenor din România în acest moment

Eu vreau să cred despre mine că ajunge informația la jucători, mi-a plăcut că am avut momente cheie, momente grele. A fost acel prim meci cu Sepsi, a fost cu CFR Cluj, nu a fost un meci simplu, chiar dacă am jucat mare parte în superioritate. Am întâlnit Voluntariul acasă, eram deja o certitudine și eu cred că acolo s-a făcut pasul.

Cu Voluntariul a fost acel 1-0, apoi ne-au marcat un gol venit din nimic. Acela a fost un moment critic, care ne-a dat un bust de moral, ne-am întărit. Nu mai eram acea Cenușăreasă, deja s-a întâmplat de două ori și cumva lumea ne acorda atenție sporită. Eu cred că ăla a fost un moment-cheie.

Oamenii care sunt alături de mine mi-au transmis energia lor și un mesaj de încurajare, de mulțumire. Nu am primit nimic special. Toate sunt speciale, dar au fost mesaje de mulțumire, de felicitare, să își arate faptul că au fost alături de mine și de echipă”, a spus Florin Maxim.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare