Darius Olaru l-a pus la punct pe Marius Şumudică, după ce antrenorul şi-a vărsat nervii pe Tavi Popescu în scandalul: Căpriorilor, haideţi la Ateneu!

Bucuria jucătorilor de la FCSB a stârnit mânia rapidiştilor. Totul a pornit după ce fotbaliştii noii campioane s-au răzbunat pentru ironiile giuleştenilor din timpul sezonului regular.

Roş-albaştrii i-au îndemnat pe rapidişti, într-un mod sarcastic, să meargă să sărbătorească alături de el la Ateneul Român.

Olaru i-a luat apărarea lui Tavi Popescu

„Căpriorilor, haideţi la Ateneu! Căpriorilor, haideţi!”, a putut fi auzit Tavi Popescu. Pe aceeași filmare a intervenit și Joyskim Dawa, care a luat microfonul la un moment dat și a întrebat: „Unde sunt rapidiștii?”.

Aceste replici l-au enervat teribil pe Marius Şumudică. Antrenorul a aruncat cu telecomanda în TV.

Mama, mamă… Cine, eu? O să ți trimit o poză cu televizorul. E ciupit un pic în colț. N-am dat un pumn, am dat o telecomandă. M-a deranjat și aș vrea să vină domnul Lucescu sau un antrenor, care să demonstreze cine sunt căpriorii.

M-a deranjat asta cu «Hai, căpriorii, unde sunteți căpriorii?». Eu nu am niciun fel de probleme, te bucuri. Sunt bune și glumele astea. «Hai căpriorii, venim!» Băi, Tavi, băi! Păi, dacă bate vântul mai tare ești direct în peluză. Ai 30 de kilograme cu tot cu butelie în brațe”, a zis Şumi la fanatik.

Darius Olaru i-a luat apărarea colegului său şi a explicat de unde a pornit „războiul” cu Marius Şumudică.

”Ne-a deranjat la un moment dat pentru că dupa acel 4-0 de pe Arena, foarte multă lume… Adică noi eram pe primul loc şi foarte multă lume o vedea favorită pe Rapid. Ţin minte că dupa acel meci nu prea am deschis TV 2-3 zile, am avut liber 2-3 zile după acel meci şi nu îmi venea să fac nimic după acel meci.

Am stat în pat 2 zile, aşteptam următorul meci să arătăm că nu e aşa cum discuta ei…. Şi la sfârşit, după această eliberare, era clar că asupra lor se vor îndrepta glumiţele.

(n.r. despre glumiţele cu locul 2, veniiim! şi capriorii) Cumva după acel meci când ei au câştigat la CFR, a fost acel clip viral cu Albu pe care cumva a doua zi toţi l-am discutat, nu ne-a picat prea bine. Mai este….noi stăm pe aplicaţii… mai e şi acel suporter care e cu capriorii, capriorii şi cam asta e şi gluma cu capriorii, nimic mai mult.

La început le luăm în râs, dar când stai şi te gândeşti, normal că te şi motivează. La sfârşit cam ăstea îţi rămân şi îţi vine să faci glume”, a declarat Darius Olaru pentru Orange Sport.

Ironiile lui Tavi Popescu la adresa rapidiştilor

În timp ce autocarul descoperit în care roș-albaștrii au „defilat” prin Capitală după partidă se deplasa de la stadion spre Ateneul Român, acolo unde noii campioni ai României au fost așteptați de aproximativ 2000 de oameni în miezul nopții pentru a celebra împreună, jucătorul în vârstă de 21 de ani a intrat în direct pe platforma TikTok și, printre altele, a ținut neapărat să îi ironizeze pe giuleșteni.

El a folosit una dintre poreclele atribuite în mod tradițional fotbaliștilor clubului alb-vișiniu și le-a transmis acestora că sunt așteptați la sărbătoarea echipei roș-albastre.

„Căpriorilor, haideţi la Ateneu! Căpriorilor, haideţi!”, a transmis Octavian Popescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare