Pintilii și Charalambous au plecat din România, înaintea meciului cu Rapid! Au mers într-un loc pe placul lui Gigi Becali

FCSB mai are un singur meci de disputat în acest sezon, contra Rapidului, pe 19 mai, de la ora 21:00.

Pintilii și Charalambous au mers la Muntele Athos din Grecia

Campioana României vine după două înfrângeri consecutive, însă acest lucru este cumva de înțeles, asta deoarece jucătorii s-au „deconectat” după ce au câștigat titlul în SuperLiga.

După petrecerile la care au participat în ultimele săptămâni alături de echipă, Mihai Pintilii și Elias Charalambous au plecat din țară pentru câteva zile, chiar înaintea partidei cu Rapid. Cei doi au mers la Muntele Athos, în Grecia, un loc frecventat inclusiv de patronul Gigi Becali, pentru câteva momente de relaxare.

Aceștia vor reveni însă în România și vor sta pe bancă la meciul cu Rapid, ultimul al sezonului 2023/2024 pentru FCSB.

Pintilii si Charalambous, la Muntele Athos / Foto: Instagram@mihaipintilii

Mihai Pintilii e sincer: „Că-i nea Gigi, că suntem noi, nu mai contează”

De-a lungul timpului, meritele lui Mihai Pintilii și Elias Charalambous au fost diminuate din cauza implicării lui Gigi Becali la echipă. Cu toate acestea, „Pinti” spune că nici nu mai contează cine s-a ocupat de FCSB, cât timp formația roș-albastră a ridicat trofeul deasupra capului.

Totodată, Pintilii a avut și un mesaj pentru contestatari.

„Eu am doar un mesaj pentru toți care zic că noi n-avem… Nu, noi le mulțumim pentru că pe noi ne-a întărit chestia asta. Cred că, atunci când ridici trofeul, nu mai contează ce zice lumea. Că-i nea Gigi, că suntem noi, nu mai contează. Noi le-am demonstrat că am câștigat campionatul la o diferență de locul 2.

Restul poate să zică chiar orice, când pe noi chiar ne-a întărit chestia asta și ne-a făcut să ne unească mai mult, să ne dorim mai mult să luăm campionatul. Restul nu ne mai interesează ce mai zice, atât timp cât am ridicat trofeul… Sănătate!”, a spus Pintilii, potrivit Welovesport.

Mihai Pintilii se află în aceste momente la cursurile Școlii de Antrenori din Republica Moldova pentru obținerea licențelor de antrenor principal.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare