Radu Drăgușin a fost titularizat de Ange Postecoglou în meciul Tottenham – Manchester City, reprezentând o restanță din etapa cu numărul 34 din Premier League.
UPDATE. Internaționalul român a fost trimis pe poziția sa de bază, cea de fundaș central, în vreme ce postul de fundaș stânga a fost ocupat de Micky van de Ven.
Știrea inițială:
Este vorba despre o partidă care poate decide soarta titlului din acest sezon. Înaintea startului jocului, echipa antrenată de Pep Guardiola se află pe locul 2, cu 85 de puncte, unul mai puțin față de liderul Arsenal, care are însă un meci în plus disputat față de „cetățeni”.
Radu Drăgușin, titular în meciul Tottenham – Manchester City!
În afară de partida de marți seară, fiecare dintre cele două mai are de jucat o singură partidă în această stagiune de Premier League. Așadar, în cazul în care Tottenham ar reuși să îi „încurce” pe cei de la City în acest joc, „pintenii” nu ar face decât să îi ajute pe marii rivali de la Arsenal în această luptă pentru titlu, fapt care i-ar deranja pe unii dintre suporteri, acest aspect fiind dezbătut de Ange Postecoglou la conferința de presă premergătoare acestei partide.
Revenind la Radu Drăgușin, s-a apelat la serviciile fundașului central român în vârstă de 22 de ani în contextul în care formația din Nordul Londrei nu dispune în prezent de un fundaș stânga valid din punct de vedere medical.
La meciul precedent, câștigat de Tottenham de asemenea pe teren propriu cu scorul de 2-1 în fața celor de la Burnley, pe această poziție a fost folosit mijlocașul central Oliver Skipp, care a fost înlocuit pe final chiar de către internaționalul român.
Acum însă, Ange Postecoglou a decis să meargă pe o altă variantă. El a titularizat pentru acest meci cu Manchester City trei fundași centrali: Cristian Romero, Radu Drăgușin și Micky van de Ven.
Rămâne acum de văzut dacă antrenorul australian îl va trimite pe unul dintre ei în flancul stâng al apărării sau dacă va schimba sistemul într-un modul cu trei fundași centrali, 3-4-3 sau 3-5-2.
În cazul în care va fi folosit pe postul de fundaș central, Radu Drăgușin va avea misiunea ingrată de a-l marca în multe momente pe starul Erling Haaland. Iar dacă va fi trimis în flancul stâng al apărării, ar urma să se confrunte cu mari dificultăți, în primul rând prin prisma faptului că nu este obișnuit cu această poziție.
Echipa de start a londonezilor pentru această partidă:
În mod evident, în contextul în care a evoluat foarte puțin de când s-a transferat de la Genoa, în luna ianuarie, pentru Radu Drăgușin acest meci reprezintă o oportunitate excelentă de a-și dovedi calitățile în sensul dobândirii unui alt statut în perspectiva sezonului viitor.