Italienii au reacționat, după delegarea lui Istvan Kovacs la finala Europa League! Atalanta o întâlnește pe Leverkusen în ultimul act

Istvan Kovacs (39 de ani) continuă să primească delegări importante din partea UEFA, iar cel mai bine cotat arbitru român a fost trimis la finala Europa League.

Atalanta și Leverkusen se întâlnesc la Dublin, pe 22 mai.

Istvan Kovacs, în premieră la un meci al Atalantei

După ce a fost trimis la EURO 2024, Istvan Kovacs a primit „pe mână” și finala Europa League. Arbitrul român a fost analizat de presa din Italia, iar peninsularii au evidențiat un aspect foarte important: acesta nu a mai condus până acum vreun meci al celor de la Atalanta, în timp ce pe Leverkusen a arbitrat-o în două rânduri.

Arbitru internațional din 2010, românul în vârstă de 39 de ani a condus în acest sezon opt meciuri de UEFA Champions League și un meci de UEFA Europa League. Aceasta va fi cea de-a doua finală europeană ca arbitru, la nivel de cluburi, după ce a arbitrat AS Roma împotriva lui Feyenoord în finala UEFA Europa Conference League 2022, de la Tirana, Albania.

Românul nu a fost niciodată la conducerea unui meci cu Atalanta, dar palmaresul său la nivelul cluburilor din Italia este de șase victorii, patru egaluri și trei înfrângeri.

El a supravegheat două meciuri ale celor de la Bayer Leverkusen, o victorie cu 3-1 în Europa League, în deplasare, cu FC Porto, în februarie 2020, și o înfrângere cu 3-0 acasă, de asemenea, cu FC Porto, în Liga Campionilor, din octombrie 2022″, au scris italienii.

Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Din brigada pentru această finală vor face parte și conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, asistenți, și Cătălin Popa, asistent VAR. Alături de aceștia vor fi al patrulea oficial Ivan Kruzliak (Slovacia), asistenul de rezervă Branislav Hancko (Slovacia), în timp ce în camera VAR se vor afla Paulus van Boekel (Țările de Jos), arbitru VAR, și Rob Dieperink (Țările de Jos), suport VAR, anunță FRF.

Finala Europa League se va juca anul acest între Atalanta (Italia) și campioana din Bundesliga, Bayer Leverkusen (Germania).

Partida de la Dublin va fi a doua finală europeană condusă de Istvan Kovacs, după cea din Conference League 2022.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare