Sorana Cîrstea, eliminată dramatic în semifinalele de la Dubai! A ratat șase mingi de set

Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 22 WTA) a pierdut dramatic calificarea în finala turneului WTA 1000 de la Dubai. Românca a ratat șase mingi de set în al doilea act al partidei.

Sorana Cîrstea ratează șansa de a urca pe cea mai bună poziție a carierei. În cazul unei victorii cu Jasmine Paolini, românca ar fi urcat pe locul 15 în clasamentul WTA. Chiar și așa, jucătoarea născută în Târgoviște rămâne cu performanța de a-și fi egalat cea mai bună clasare din carieră: poziția 21 a ierarhiei WTA.

Sorana Cîrstea, eliminată dramatic în semifinalele de la Dubai

Sorana Cîrstea amână prima victorie cu italianca, vecină de clasament. Cele două s-au mai întâlnit în două rânduri, dar de fiecare dată a câștigat italianca.

Primul set nu a avut istoric. Paolini s-a impus cu 6-2. Sorana a găsit resurse pentru o revenire fabuloasă, la fel ca în meciul anterior. Atunci a revenit de la 1-5 cu Vondrousova, în setul 2, pentru a câștiga cu 6-2 în setul decisiv.

”Cred că e cea mai mare revenire din cariera mea. La 1-5 în setul doi, nici nu mă gândeam că voi câștiga, doar mă gândeam să lungesc punctele, dar, cumva, am reușit să obțin această victorie. Nici nu știu cum.

Sunt mândră de longevitatea mea din circuit. Îmi place să joc tenis, îmi place să simt acea adrenalină și să-i răsplătesc pe cei din tribună cu jocul meu. Știu că au fost și mulți români în tribune, le mulțumesc tuturor.

Cred că la acest nivel suntem foarte apropiate una de cealaltă ca valoare. Mă bucur că sunt încă în turneu și voi lupta mâine pentru șansa mea”, a declarat Sorana Cîrstea, după victoria istorică cu Vondrousova.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare