În ultimele ore, în spațiul public a fost vehiculată informația conform căreia Mihai Popescu, fundașul central în vârstă de 30 de ani de la Farul, ar fi dorit de Gigi Becali la FCSB.
La finalul meciului câștigat de echipa sa în deplasare cu Universitatea Craiova, scor 2-1, în etapa a patra a play-off-ului acestui sezon de Superliga, fostul fotbalist de la Dinamo a fost întrebat, printre altele, și în legătură cu acest subiect, așa cum era de așteptat în mare măsură să se întâmple.
Mihai Popescu a părut mai mult decât deschis spre o eventuală colaborare cu Gigi Becali la FCSB
Mihai Popescu, cel care la această partidă din Bănie a fost folosit de Gică Hagi pe poziția de fundaș dreapta, s-a arătat chiar încântat de acest interes existent în ceea ce îl privește și a lăsat de înțeles că este deschis spre un astfel de scenariu, ținând totuși să precizeze că „Regele” este cel care va trebui să aibă ultimul cuvânt în această „speță”.
„Am citit și eu în presă. Mă bucur că lumea se interesează de mine. Sunt aici, am contract cu cei de la Farul. Cine e interesat de mine poate să vorbească cu Mister. Rămâne de văzut din vară ce se poate discuta după terminarea campionatului”, a spus Mihai Popescu la flash-interviul acordat după încheierea partidei Universitatea Craiova – Farul 1-2.
Pe de altă parte, și Gică Hagi a fost întrebat în legătură cu această chestiune, dar, spre deosebire de fotbalistul său, „Regele” a avut o reacție ceva mai vehementă:
„Să vorbim în perioada asta de ce se va întâmpla în vară mi se pare greșit, nu putem vorbi de lucrul acesta, vom vedea la momentul oportun, când se termină campionatul, ce va fi.
Începem ceva frumos, sper să fac ceva frumos, să clădesc ceva frumos pentru Farul în viitor. Da, e bun, el e fundaș central toată ziua, dar îl băgăm și în bandă pentru că nu suntem o echipă așa de mare”.