„Am mai trăit așa ceva doar ca suporter”. Președintele de la UTA, în al nouălea cer în urma partidei de infarct cu Universitatea Craiova

Alexandru Meszar, președintele clubului UTA, a oferit o reacție în spațiul public la scurt timp după încheierea meciului cu Universitatea Craiova.

Cele două echipe au făcut spectacol în runda de debut din noul sezon de SuperLiga. UTA și Craiova au remizat la Arad, sub privirile unui stadion plin, scor 3-3. Trebuie să menționăm că oaspeții au condus cu 3-0, pierzând avantajul liniștitor într-un mod uluitor.

Alexandru Meszar, după thriller-ul pus în scenă de UTA și Universitatea Craiova: „Ăsta e fotbalul, de aceea ne uităm”

Elevii lui Mirel Rădoi aveau 3-0 pe tabelă în minutul 81. Aceștia s-au relaxat pe final, după cum a transmis Ștefan Baiaram la flash-interviu, iar jucătorii pregătiți de Adrian Mihalcea au profitat din plin. Mai mult decât atât, UTA putea chiar să obțină victoria în minutele suplimentare, însă Alin Roman a tras milimetric peste poartă din lovitură liberă.

Alexandru Meszar a transmis că a mai trăit un astfel de episod, dar ca suporter, la Timișoara. Totodată, președintele „Bătrânei Doamne” a opinat că prima repriză a fost extrem de slabă, iar apoi l-a scos în evidență pe Adrian Mihalcea.

„Am mai trăit așa ceva doar ca suporter, un 3-4 la Timișoara. Dar ăsta e fotbalul, de aceea ne uităm. A fost frumos. Acest punct e foarte bun pentru noi, din punctul de vedere al moralului. În prima repriză am arătat catastrofal, dar domnul Mihalcea a fost autorul acestui «minisucces», având în vedere schimbările.

Da, și Craiova a cedat, dar cedezi când te forțează adversarul. Nu putem pune acest egal pe seama faptului că Universitatea Craiova a cedat.

UTA a jucat mult mai bine, iar acest joc a venit după schimbările din teren. În sfârșit, campania de achiziții a fost conturată pe jucători pe care-i cunoaștem. Poate pe unul sau pe doi nu i-am văzut în acest campionat. Sunt mai puține necunoscute și ăsta e un avantaj.

Îi știm pe cei care au venit. Am stat la început prost în teren, dar parcă schimbările lui Adi și poate și pregătirea fizică, plus publicul, au ajutat. Acest rezultat nu venea fără public. Un rezultat foarte bun, un fel de remontada, dar nu am avut jocul cel mai bun. Mai avem de muncă. Încă nu ne cunoaștem. Jocul nu e perfect și nici nu are cum”, a afirmat Meszar, conform gsp.ro.

Cum a reacționat Adrian Mihalcea, după 3-3 cu Universitatea Craiova

„E destul de dificil să nu te gândești la 2-0 pentru ei că poate fi una dintre zilele acelea când pare un dezastru. Am avut acea tresărire de orgoliu. Per total, pe lângă punctul obținut, jocul a lăsat de dorit.

Nu mă ascund în spatele unui punct. Mă bucură evoluția bună a celor care au venit. Țuțu, Hrezdac și Padula au intrat bine. Mai avem nevoie de timp. E început de campionat, e dificil. Vom mai avea astfel de meciuri.

Nu vreau să intru în niciun fel de detaliu. Transferuri trebuie să urmeze, altfel nu vom reuși mare lucru. Vor mai veni jucători săptămâna viitoare, dar nepregătiți.

Ar putea să apară accidentări. Ne vom chinui etapele acestea. E important ca cei din conducere să înțeleagă nevoile noastre”, a spus antrenorul UTA-ei la flash-interviu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare