Tensiune la FC Botoșani înaintea noului sezon.
Andrei Miron a intrat peste Alexandru Albu în camera de hotel
Haos în cantonamentul Botoșaniului din Austria. Andrei Miron și Alexandru Albu s-au luat la bătaie, iar ultimul menționat a ajuns la spital.
Totul a pornit după eșecul cu 1-5 în fața celor de la Jablonec. Antrenorul Leo Grozavu a vrut să-i pedepsească pe titulari cu un antrenament la 6 dimineața, însă decizia tehnicianului a stârnit un conflict între jucători.
„Alex era în camera lui de hotel, după ora 12 noaptea. Miron a intrat peste el și avea un băț în mână. Nici Alex nu știe ce era exact. L-a împins și a căzut peste o masă care era pe terasa camerei de hotel. Un ciob i-a intrat în spate, iar dacă era la doi centimetri mai la stânga vorbeam deja la trecut. A fost la spital de urgență pentru îngrijiri medicale”, au spus apropiații lui Albu, potrivit gsp.ro.
FC Botoșani i-a spus NU lui Constantin Budescu
Liber de contract după ce a fost dat afară de la Gloria Buzău, Constantin Budescu spune că nu vrea să se retragă. Mijlocașul își caută o echipă în România și s-a vorbit, la un moment dat, că ar putea ajunge la FC Botoșani.
Valeriu Iftime a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Constantin Budescu, însă a dezvăluit că nu se pune problema ca fotbalistul să ajungă la Botoșani. Motivul? Stilul de joc al lui Leo Grozavu este opus cu ceea ce caută „Magicianul”.
„Constantin Budescu este un superfotbalist, dar este un jucător de show, de spectacol. Noi, la Botoșani, avem nevoie de muncă, atenție și nu corespunde acestui profil. Eu îl apreciez și dacă as fi antrenor l-aș lua. Dar nu sunt antrenor, așa că nu îl pot aduce.
Ne trebuie o disciplină de fier, iar Budescu nu e așa. Este un talent înăscut, poate juca oricând la Liga 1, dar trebuie să îi dai un regim special. Noi nu avem timp”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Sportpesurse.ro.