Ianis Hagi se antrenează alături de Farul! Ce se întâmplă cu fotbalistul român, rămas fără echipă

Ajuns la 26 de ani, Ianis Hagi este liber de contract în momentul de față.

Ianis Hagi se antrenează cu Farul, dar negociază un transfer important

Pentru a rămâne într-o formă sportivă optimă, Ianis Hagi a profitat de faptul că tatăl său este proprietar la Farul și s-a pregătit sub comanda lui Ianis Zicu în ultimele zile. Totuși, internaționalul român nu ia în calcul să revină în România și discută revenirea în străinătate.

Ilie Dumitrescu, unul dintre apropiații familiei Hagi, a dezvăluit că a vorbit cu Ianis și i-a spus totul despre viitorul său. Fotbalistul a refuzat oferta de la Legia, însă negociază cu un club din top campionate ale Europei.

„M-am întâlnit la sală cu el. A făcut pregătirea cu Farul, a participat la antrenamente. Din ce am înțeles, a avut oferte din top 5 campionate ale Europei.

A avut ofertă și de la Legia, dar nu a dat curs. Sunt discuții avansate în top 5 campionate. Sperăm, în scurt timp, să se concretizeze”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Ianis Hagi, întrebat despre viitorul său după despărțirea de Rangers: „Am primit telefoane”

Recent, Ianis Hagi a recunoscut că a fost contactat de către diferite cluburi în ultima perioadă, fără a oferi însă mai multe detalii, și a transmis că încă nu a luat o decizie în acest sens.

„Încă nu știu. Este pentru prima dată în cariera mea când sunt liber de contract. Sunt foarte mulțumit de sezonul avut. Am reușit să-mi întorc la 180 de grade cariera la Rangers. Sunt foarte mulțumit de sezon individual și colectiv.

Acum mă concentrez să iau cea mai bună decizie pentru mine pentru că este foarte importantă. Încerc să pun în balanță tot, inclusiv echipa națională. Să mă pun într-o poziție favorabilă să pot continua progresul.

Sunt liber de contract, am primit telefoane. Este greu de spus unde mă văd. Voi pune în balanță tot ce mi se oferă. Voi încerca să iau cea mai bună decizie pentru progresul meu și pentru cariera mea. Am încă 26 de ani, voi juca încă cel puțin 10 ani de acum încolo. Este un moment important și sper să fiu inspirat.

(n.r. Despre echipa națională și Cupa Mondială din 2026) Ca și țară ne leagă foarte mult America. Nu am mai fost de mult timp la Mondial. Presiunea este mare. Grupul este conștient de presiune și de dorința țării. Eu sper. Sper să fim inspirați și susținerea să fie cel puțin la fel de mare ca până acum.

(n.r. Despre accidentarea sa) Din păcate nu mă recuperez în timp (n.r. pentru meciurile naționalei din iunie). Nu este o accidentare gravă. Mă ține pe bancă cât vor juca colegii mei la echipa națională. Sper să fie inspirați colegii mei, să creadă în ei. Suntem într-o postură în care avem de a face cu multe accidentări. Sper ca ceilalți să ajute și să fie inspirați. Curaj mare, am demonstrat în ultimii ani că ne putem bate cu forțele”, a spus Ianis Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare