Marți, 10 iunie, la sediul Federației Române de Fotbal a avut Adunarea Generală.
Adrian Mititelu a cedat nervos
În prezența directorului general FIFA, Marco Ferri, Răzvan Burleanu a ținut un discurs în fața reprezentanților cluburilor din România. Președintele FRF a fost întrerupt însă de Adrian Mititelu, unul dintre cei mai puternici contestatari ai actualei conduceri.
Adrian Mititelu i-a numit sclavi pe toți cei care continuă să voteze la alegeri cu Răzvan Burleanu.
Răzvan Burleanu: „FRF este singura federație relevantă din România fără acces la fonduri publice, deci ne bazăm exclusiv pe venituri din mediul privat. Sunt foarte sigur că dacă în urmă cu câțiva ani ne solicitați undeva la aproape 240 de milioane de euro, am avut surpriza să văd acum pretențiile au scăzut la 40 de milioane de euro și că noi, cei de aici din sală, îi suntem datori domnului Mititelu„.
Adrian Mititelu: „Sunteți o federație ilegală! Eu sunt singurul legal de aici! Numai minciuni spuneți!”
Răzvan Burleanu: „Aveți două variante, dacă rămâneți în sală o să puteți interveni la final, iar a doua variantă este să mergeți afară”.
Un membru din sală către Mititelu: „Nu ți-e rușine, ne faci sclavi pe toți? Cum să mai rămână în sală? Am venit la tine pe plantație? Băi nebunule, pe cine faci sclav?”.
Răzvan Burleanu: „O să vorbiți dumneavoastră la final și o să ne spuneți minciunile dumneavoastră atunci”.
Mititelu, atac direct pentru Burleanu: „Nu ai un mandat legal”
Într-o declarație făcută pentru FCU TV, Adrian Mititelu a susținut că Răzvan Burleanu se află în funcție fără un mandat legal și că acesta comite zilnic infracțiuni prin exercitarea funcției.
„Răspund cu următoarele: Domnul Răzvan Burleanu, Adrian Mititelu nu vrea, nu urmăreşte să pună mâna pe banii Federaţiei.
Eu urmăresc să mi se facă dreptate pentru că Adrian Mititelu e un investitor care a băgat zeci de milioane în fotbalul românesc, care a construit cel puţin 10 terenuri de fotbal din banii lui. Care, din banii familiei lui, a întreţinut o activitate fotbalistică la nivel înalt, care a plătit impozite şi taxe la statul român şi care, împreună cu alţii, au făcut posibilă existenţa fotbalului românesc într-un moment foarte greu.
Adrian Mititelu, investitorul ăsta rău, care dumneavoastră spuneţi că vrea să facă, a fost victima unui abuz nemaiîntâlnit în lumea civilizată. I s-a luat o echipă de fotbal pe motiv că face un proces la instanţă. Adrian Mititelu, omul ăsta rău, este cel care te-a propus pe tine oficial, în 2014, să candidezi la Federaţie, care te-a ajutat să îţi câştigi mandatul şi căruia tu i-ai promis că îi vei face dreptate.
Aici, în locul unde mă aflu, tu stăteai frumos ca un porumbel de Bacău, cu gecuţa aia ieftină de la un magazin din Bănie, cu Dăcioara aia a ta pe care o conduceai singur. Stăteai aici frumos şi m-ai aşteptat două ore să te primesc, să îmi explici tu mie că vii să candidezi la Federaţie şi că eşti oripilat de abuzurile care mi s-au făcut.
Nu ai un mandat legal, exerciţi funcţia cu rea credinţă. Săvârşeşti infracţiuni în fiecare zi, pentru că nu ai un mandat legal. Nu ai dreptul să mai faci nimic, nici măcar să organizezi o conferinţă de presă. Stai ilegal în Federaţie. Eşti un impostor”, a spus Adrian Mititelu într-o declaraţie pentru FCU TV.
Adrian Mititelu nu a renunțat la lupta sa juridică și a declarat că a contestat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Curții de Apel București.