Răzvan Lucescu a fost dat afară de Savvidis de la PAOK Salonic! Ape tulburi în Grecia

Răzvan Lucescu a fost dat afară de Ivan Savvidis de la PAOK Salonic, patronul grecilor fiind complet nemulțumit de rezultatele acestui sezon.

Răzvan Lucescu, OUT de la PAOK! Antrenorul român a fost dat afară fără milă de Ivan Savvidis

Răzvan Lucescu, antrenorul care a marcat profund istoria recentă a clubului PAOK Salonic, se apropie de finalul aventurii sale pe banca tehnică a echipei grecești. Deși contractul său mai este valabil încă două sezoane, până în vara anului 2027, semnalele venite dinspre conducerea clubului sunt din ce în ce mai clare: colaborarea dintre cele două părți este pe punctul de a se încheia prematur.

Potrivit unor surse apropiate clubului, proprietarul echipei, Ivan Savvidis, pare să fi luat decizia de a-l îndepărta pe Lucescu din funcția de antrenor principal. Deși această alegere ar putea părea surprinzătoare, în special în contextul rezultatelor excelente obținute de-a lungul timpului de tehnicianul român, se pare că motivația vine din zona personală a conducerii clubului.

Mai exact, influența fiului patronului, George Savvidis, cântărește tot mai mult în deciziile majore privind strategia echipei. George i-ar fi sugerat tatălui său că este momentul pentru o schimbare de direcție și, implicit, pentru o nouă conducere tehnică, mai ales după un sezon 2024-2025 considerat sub așteptări, anunță golazo.ro.

Concret, în 2025 PAOK nu a reușit să cucerească niciun trofeu, nici în competițiile interne și nici în cupele europene, ba chiar formația elenă a suferit o umilință, fiind eliminată din Europa League de FCSB.

În acest context, despărțirea pare iminentă, chiar dacă încă nu a fost oficializată. Rămâne de văzut dacă părțile vor ajunge rapid la un consens privind condițiile ruperii contractului.

Florinel Coman, șanse mari să ajungă la PAOK în vară! De ce depinde transferul

Ajuns la 27 de ani, Florinel Coman are din nou un viitor incert.

După doar jumătate de sezon petrecut la Cagliari, Florinel Coman va pleca de la formația din Serie A. Conform înțelegerii, internaționalul român trebuie să revină la Al-Gharafa, însă fotbalistul nu vrea să se mai întoarcă în Qatar.

Impresarul Federico Pastorello l-ar fi propus celor de la PAOK, iar presa din Grecia a aflat imediat despre această informație.

„Conform informațiilor exclusive obținute de metrosport.gr, jucătorul propus către PAOK este extrema stânga Florinel Coman, în vârstă de 27 de ani. Numele său a mai fost vehiculat la Salonic acum două veri, însă jucătorul aparținea echipei Steaua București (n.r. FCSB), iar PAOK nu voia să intre în negocieri cu excentricul patron Gigi Becali.

Jucătorul a plecat în cele din urmă în anul următor (vara trecută), după ce echipa qatareză Al Gharafa i-a achitat clauza de reziliere (în jur de 6 milioane de euro).

În 19 meciuri, românul a marcat 3 goluri și a oferit 8 pase decisive, dar viața în Qatar nu mergea așa cum se aștepta și i-a cerut agentului său să se întoarcă – sub formă de împrumut – în Europa. Ceva ce s-a întâmplat după ce a găsit-o pe Cagliari, pentru care a jucat din ianuarie în 9 meciuri și a marcat un gol”, au scris grecii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare