Ioan Ovidiu Sabău a oferit prima reacție după egalul cu Rapid, scor 2-2, U Cluj fiind sigură de prezența în UEFA Conference League.
Ioan Ovidiu Sabău promite întăriri la U Cluj după calificarea în Conference League
Universitatea Cluj și-a asigurat deja prezența în preliminariile UEFA Conference League, motiv pentru care Ioan Ovidiu Sabău își dorește transferuri importante la club.
„Da, zic că un obiectiv frumos calificarea în play-off, calificarea în Conference League. Aș fi vrut să încheiem cu o victorie, am avut jocul în mână, l-am controlat. Per total, vreau să-i felicit pe jucători că au rămas în istoria acestui club și că o perioadă atât de lungă au dominat campionatul. Vreau să le mulțumesc și fanilor noștri, tot ce am realizat a fost împreună.
Analizăm fiecare jucător, vedem ce potențial are fiecare și ce putem să aducem. Îmi doresc să rămână cei care au dus greul. Sigur vor fi achiziții, vrem să ridicăm nivelul, vrem să aducem jucători capabili să lupte pentru obiective mai ambițioase.
Calificarea în play-off trebuie să fie o normalitate și nu o surpriză. Lotul trebuie să fie întărit și să aducem jucători de calitate”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, potrivit digisport.ro.
Claudiu Petrila le dă dreptate suporterilor după egalul cu U Cluj: A fost un sezon ratat complet pentru Rapid!
Claudiu Petrila a oferit prima reacție după egalul obținut de Rapid, scor 2-2, cu U Cluj, în ultimul meci al sezonului în Superligă.
Starul giuleștenilor a recunoscut că, per total, sezonul a fost unul dezamăgitor pentru Rapid, echipa nereușind să-și îndeplinească obiectivele trasate înainte de startul stagiunii.
Rapid a ratat o clasare în top 4, așa cum a ratat și celălalt obiectiv: Cupa României. În acest senz, Petrila le-a dat dreptate suporterilor nemulțumiți și a spus că a fost un „sezon complet ratat” pentru Rapid.
„E bine că ne întoarcem cu un punct acasă. Am marcat un gol frumos, dar din păcate e umbrit de acele ocazii ratate. Trebuia să mai marchez o dată măcar.
Ratat compet pentru noi, nu am luat nici Cupa României și nu ne-am calificat nici în Europa.
Am fost suspendați, altfel ar fi fost lângă noi și la bine și la rău. E nasol, ne-au învățat să fie lângă noi în toată țara, dar sunt sigur că ne-au urmărit din canapea.”, a spus Claudiu Petrila, potrivit digisport.ro.