Marian Iancu îi dă în continuare sfaturi lui Dan Șucu. Cum trebuie să se raporteze omul de afaceri la Rapid față de Genoa

Marian Iancu i-a transmis lui Dan Șucu faptul că, în viziunea sa bineînțeles, ar fi bine dacă s-ar concentra mai degrabă pe activitatea de la Rapid decât pe cea de la Genoa.

Cum crede Marian Iancu că ar trebui să se raporteze Dan Șucu vizavi de investițiile sale de la Rapid și Genoa

Asta din simplul motiv că ar fi mult mai ușor pentru principalul finanțator de la cele două cluburi să ajungă în cupele europene din Superliga decât din Serie A.

„Eu cred că va înțelege cu prima ocazie când se va întâmpla probabil, chiar și în mediocritatea asta în care se zbate clubul, să ajungă în cupele europene. În acel moment va înțelege că scurtătura către notorietatea europeană fotbalistică o reprezintă Rapidul și nu Genoa. Genoa este un club submediocru din Italia. Este o groapă financiară, pur și simplu.

Este un pasiv acolo greu de dus și pentru domnul Șucu, mai ales că el nu este un miliardar. El este un om bogat, foarte bogat, dar nu un miliardar, așa cum sunt cei primii șapte, opt, zece dintre patronii din fotbalul italian, cu care nu poate să intre într-un concurs niciodată. Poate să rămână în Serie A, dar undeva întotdeauna după mijlocul clasamentului.

Ori mediocritatea aia de acolo nu o poate înfrânge domnul Șucu. E imposibil! Că nu are capacitatea financiară. Acolo totul e despre bani. Și rezervele le cumperi cu bani. Aici vreau să ajung! Și după ce va simți gustul ăsta european un pic, îl va simți în doi ani de zile, poate chiar la anul. Depinde ce va investi, ce inspirație va avea vizavi de antrenor, cândva se va întâmpla.

„Trebuie la un moment dat ajutat să înțeleagă că asta e perla coroanei”

Acum mai merg și la plesneală. Va simți gustul european prin Rapid. Atunci eu cred că își va consolida poziția la Rapid. (n.r. Ce se va întâmpla dacă nu va simți Șucu gustul european nici în următorii doi, trei ani?) Acum și Copos a luat Cupa după cinci ani și campionatul după șase ani. Trebuie să suporte. Eu cred că va suporta.

Și am și spus, poate lumea zice că am ceva cu Șucu. Nu! Este indispensabil! Este singurul om indispensabil astăzi, el și cu suporterii la clubul Rapid. În rest, toată lumea e de schimbat! Nu e nimeni de neînlocuit. Dar Șucu astăzi…

Trebuie să rămână acolo și trebuie la un moment dat ajutat să înțeleagă că perla coroanei e Rapidul, nu Genoa, în niciun caz! Vorbesc fotbalistic. Lucrul acesta se va întâmpla în următorii ani de zile. Și atunci poziția lui alături de Rapid va fi mai solidă”, a spus Marian Iancu, potrivit fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare