Derby-ul catalan dintre Espanyol și FC Barcelona a avut de această dată o semnificație mult mai profundă decât de obicei.
Asta pentru că, în cazul unei victorii, echipa antrenată de Hansi Flick urma să își adjudece matematic titlul de campioană în La Liga în acest sezon, chiar pe terenul marii rivale din oraș, exact cum s-a întâmplat și în urmă cu fix doi ani.
Meciul Espanyol – FC Barcelona aproape că a debutat cu o tragedie
Atunci, dacă umilința nu era oricum suficient de mare pentru suporterii lui Espanyol, momentul respectiv s-a produs în contextul în care echipa lor favorită a și retrogradat la finalul acelei stagiuni.
Așadar, aceste chestiuni au făcut ca ei să își piardă cumpătul și să încerce să invadeze terenul imediat după fluierul final, pentru a le aplica o corecție chiar de natură fizică fotbaliștilor formației rivale. Din fericire, forțele de ordine au intervenit destul de prompt în momentele respective, astfel încât a fost evitată o tragedie.
Revenind acum la meciul direct de joi seară dintre cele două concitadine, și el a fost marcat de evenimente reprobabile, petrecute însă de această dată înainte de startul jocului.
La un moment dat, în preajma unui grup destul de numeros de fani ai lui Espanyol s-a nimerit o mașină de culoare albă, care a fost atacată instant de către respectivii indivizi cu diferite obiecte, semn că este posibil ca în ea să se fi aflat simpatizanți ai celor de la FC Barcelona. Este vorba însă doar despre o presupunere, nu de un fapt dovedit.
Scenă șocantă petrecută în jurul stadionului
Brusc, vehiculul care staționa în primă fază s-a îndreptat cu o viteză destul de mare spre mulțimea respectivă și astfel peste zece persoane au fost rănite, informează Marca.
”Sursă video: X
Bineînțeles că este posibil și ca, din cauza sperieturii, șoferul să fi apăsat din greșeală pe accelerație. Pe de altă parte însă, conform sursei citate, poliția catalană a pornit în această anchetă de la premisa unui accident, în sensul că șoferul a scăpat pur și simplu mașina de sub control. Astfel, cel puțin în acest moment, este exclus scenariul unui atentat terorist.
Vestea bună este reprezentată de faptul că din primele informații furnizate de la fața locului ar reieși că nici măcar una dintre victime nu s-ar afla în prezent în stare foarte gravă.
De notat în acest context ar mai fi și că arbitrul meciului a întrerupt la un moment dat jocul în debutul partidei, după ce a fost informat în legătură cu acel eveniment nefericit.
Ulterior, după ce a comunicat cu dispozitivul de poliție aflat în zona respectivă și s-a asigurat astfel că nu s-a produs o tragedie, el a fluierat reluarea meciului.