Cerut înapoi în Turcia, Marius Șumudică a reacționat: „Tot timpul am avut oferte, mă bucur”

În cazul în care pleacă în cele din urmă în această vară de la Rapid, Marius Șumudică s-ar putea întoarce în Turcia, la Gaziantep FK.

Echipa la care evoluează în prezent Alex Maxim și Deian Sorescu s-a despărțit recent de antrenorul Selcuk Inan și imediat fanii l-au cerut înapoi pe tehnicianul român.

Ce spune Marius Șumudică despre dorința fanilor lui Gaziantep FK în sensul revenirii lui la echipă: „, Eu tot timpul am avut oferte, mă bucur că sunt pe buzele celor de acolo”

Întrebat în legătură cu acest subiect, Șumudică a spus că se bucură de acest interes existent pentru el și a dorit să sublinieze și că a avut mai multe oferte de-a lungul acestui mandat al său în Giulești, dar le-a refuzat pe toate.

Astfel, el a dorit să reitereze că în acest moment nu este interesat decât de ce are de făcut la Rapid, cu speranța îndeplinirii obiectivului din acest sezon, reprezentat de calificarea în preliminariile cupelor europene, mai exact Conference League.

„Eu tot timpul am avut oferte! Pentru mine nu e nimic ieșit din comun. Am avut sezonul ăsta 3-4 oferte pe care le-am refuzat. Tot timpul am fost contactat.

În momentul de față, am înțeles că Gaziantep nu mai are antrenor. Mă bucur că sunt pe buzele celor de acolo. Mai departe, eu am contract cu Rapid București și mai am încă trei etape să îndeplinesc un obiectiv. Îmi doresc din suflet să mă concentrez numai pe ce am de făcut, adică să câștig cele trei puncte de mâine (n.r. luni, contra lui Dinamo).

Astfel de zvonuri… probabil că nu iese fum fără foc, dar nu e momentul să vorbesc despre altă echipă atât timp cât sunt antrenorul Rapidului”, a spus Marius Șumudică cu ocazia unei conferințe de presă.

Antrenorul de la Rapid ar avea deci unde să își continue cariera în cazul în care ar fi demis de giuleșteni

Așa s-ar putea explica deci ieșirile nervoase avute de antrenor în ultima perioadă la adresa conducerii Rapidului, în special față de acționarul minoritar Victor Angelescu, întrucât Șumudică ar ști că ar avea o „plasă de siguranță” în cazul în care ar fi demis de giuleșteni la finalul acestui sezon.

„Nu despre asta era vorba. Nu ştiu varianta Daniel Pancu, dacă se discută, cum se discută. La noi în club se vorbeşte că nu ştiu să pregătesc echipa din punct de vedere tactic. Cred că ar trebui să se oprească.

În 2021 am fost ales antrenorul anului în Turcia în faţa domnului Fatih Terim, Senol Gunes şi alte somităţi din fotbalul turc. Deci, mai uşor cu astea. Aveam 287 de zile neînvins pe teren propriu.

Nu cred că în doi ani şi jumătate Şumudică a uitat fotbalul. Este ca mersul pe bicicletă, se uită mai greu. Şi nu mai vreau să mai spun că am câştigat trofee, că am fost antrenorul turului în Arabia Saudită”, a spus el cel mai recent din această perspectivă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare