Rapid, replică oficială pentru Gigi Becali! Patronul FCSB-ului a spus că a fost sunat de Dan Șucu

Rapid este un club extrem de activ la capitolul comunicare.

Rapid nu vrea să transfere de la FCSB

Așa cum ne-au obișnuit în ultimele luni, oficialii Rapidului dau des comunicate pe rețelele sociale. Ultima intervenție i-a aparținut lui Victor Angelescu, care a dorit să lămurească anumite declarații date de Gigi Becali.

Concret, Gigi Becali a spus că a fost sunat de Dan Șucu în legătură cu Malcom Edjouma. Totodată, Alexandru Musi ar figura și el pe lista Rapidului, însă Victor Angelescu a negat aceste lucruri.

Dragi suporteri,

Așa cum v-am obișnuit, vom continua să comunicăm deschis și transparent despre parcursul echipei și despre toți pașii pe care îi facem pentru ca Rapid să devină tot mai puternic.

‘Rapidul este în continuare angrenat în lupta pentru îndeplinirea obiectivului de a ajunge într-o competiție europeană.

În același timp, strategia pentru a crea o echipă competitivă pentru sezonul următor se va baza pe continuitate, pe relațiile de joc deja create.

Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, lotul echipei noastre nu va suferi multe modificări în perioada următoare de transferuri.

Dorim aducerea a nu mai mult de 2 sau 3 jucători în perioada de vară, și niciuna dintre țintele noastre nu face parte din echipa FCSB-ului’ – Victor Angelescu, acționar FC Rapid„, au transmis giuleștenii.

Malcom Edjouma și Alexandru Băluță, OUT de la FCSB

Pe lângă transferurile stelare pe care le pune la cale, Gigi Becali vrea să renunțe și la anumiți jucători. Primii fotbaliști intrați definitiv în dizgrația afaceristului din Pipera sunt Malcom Edjouma și Alexandru Băluță, care au fost trecuți deja pe linie moartă la formația roș-albastră.

Gigi Becali i-a nominalizat pe cei doi, însă nu știe dacă Malcom Edjouma și Alexandru Băluță vor dori să plece. În trecut, afaceristul din Pipera i-a lăudat în mai multe rânduri pe aceștia, însă o despărțire este iminentă la ora actuală.

”Sunt 4-5 jucători pe care îi vreau din România. Eu sunt om de afaceri. Nu m-am supărat niciodată când pe Florinel Coman îmi dădeau un milion, iar eu ceream două milioane. Ce, mă supăr dacă cineva îmi face o ofertă? 

 (n.r. dacă există jucători care vor pleca în vară?) Să vedem dacă vor să plece. Nu ai ce să le faci dacă nu vor. De exemplu, Edjouma şi Băluţă, dacă putem, ne despărţim”, a spus Gigi Becali, potrivit Prima Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare