Chiar dacă Universitatea Craiova speră la titlu sub comanda lui Mirel Rădoi, antrenorul din Bănie are anumite nemulțumiri. Fostul internațional „tricolor” a acordat un interviu și a explicat ce urmează să se întâmple în cadrul clubului oltean odată cu finalul actualului sezon.
Totul are legătură cu strategia de transferuri a Craiovei, în condițiile în care tehnicianul nu poate desprinde concluzii neapărat pozitive despre lotul avut la dispoziție. Mirel Rădoi l-a luat la țintă în mod indirect pe Costel Gâlcă, precedentul „principal” de pe „Ion Oblemenco”.
Mirel Rădoi se va implica masiv în campania de transferuri pe care o va pune în scenă Universitatea Craiova
Antrenorul Craiovei este nemulțumit, spre exemplu, de faptul că gruparea alb-albastră are doar fotbaliști scunzi la mijlocul terenului. Alegerile lui Rădoi sunt îngrădite din acest motiv. El nu poate apela la un stil de joc fizic atunci când situația o impune.
Fostul selecționer al naționalei României a explicat că alegerile care au fost făcute în trecut în privința transferurilor parafate nu au ținut de el.
Prin afirmația respectivă, Mirel Rădoi i-a dat o „palmă” lui Costel Gâlcă și a transmis că se va implica serios în ecuația mutărilor care vor fi orchestrate în viitor. Acesta are pretenții de la cei care vor îmbrăca echipamentul alb-albastru. Rădoi vrea jucători polivalenți.
Mirel Rădoi: „Ar trebui să ne referim și la ce s-a întâmplat înainte de venirea mea aici. Din vară nu o să mai fie așa”
„Ar trebui să ne referim și la ce s-a întâmplat înainte de venirea mea aici. Dacă vorbim de un mijloc al terenului, noi putem să îl băgăm pe Anzor, iar apoi pe Houri. Îl scoatem pe Houri, îl băgăm pe Oshima. Dintre interii noștri, niciunul nu depășește 1.70m.
Astea au ținut de o strategie la care nu am participat, dar din vară nu o să se mai întâmple asta. Ai nevoie și de alt tip de jucători la mijlocul terenului și în față.
Lucrând aproape patru ani la națională, cam știu când încep jucătorii să se accidenteze. Din toamnă până în pauza de iarnă, riscul e foarte mare. Mai este o perioadă, de la 1 februarie la 25 martie, aveam o statistică unde vedeam că apar multe accidentări cauzate de terenurile de antrenament. Nu s-a ținut cont în România de acest lucru.
În alegerea lotului trebuie să ținem cont de mai multe lucruri. Eu dacă aduc un jucător, el trebuie să joace pe cel puțin două poziții, să fie polivalent, să vedem cât de compatibil este cu ceilalți. Dacă am un atacant foarte mare, de centrări, degeaba aducem jucători la mijloc de verticalizări sau cu care să intre în combinație”, a declarat Mirel Rădoi, în dialog cu digisport.ro.