Mihai Popescu a primit direct cartonașul roșu în minutul 65 al meciului FCSB – CFR Cluj, la scorul de 3-0 pentru echipa sa.
În plus, după faza respectivă s-a acordat și penalty pentru oaspeți, întrucât a fost vorba despre un henț comis în mod intenționat în propriul careu, în condițiile în care mingea respectivă spre îndrepta clar spre plasa porții apărate de Ștefan Târnovanu.
Mihai Popescu a primit roșu direct în FCSB – CFR Cluj 3-2 și ar urma astfel să fie suspendat pentru două etape
Chiar dacă a ratat în primă fază lovitura de la 11 metri, fiind blocat de goalkeeper-ul advers, Louis Munteanu a avut șansă și balonul s-a întors la el, iar din a doua încercare nu a mai iertat.
Așadar, s-a făcut atunci 3-1 pentru FCSB, iar finalul partidei a fost unul destul de tensionat, mai ales după ce atacantul lui Dan Petrescu a semnat dubla în prelungirile jocului.
Din fericire pentru fundașul central de la echipa roș-albastră, ardelenii nu au mai avut timpul necesar pentru a egala, astfel încât campioana României s-a impus în cele din urmă cu scorul de 3-2 în acest meci.
Pe de altă parte însă, întrucât a fost vorba despre un cartonaș roșu direct, după cum s-a notat și anterior, ar urma în principiu ca Mihai Popescu să fie suspendat pentru următoarele două etape din play-off, ceea ce bineînțeles că reprezintă o problemă foarte mare pentru FCSB, în contextul în care Joyskim Dawa este în prezent accidentat.
Acesta a fost de altfel și motivul pentru care Popescu a simțit nevoia să își prezinte scuzele față de coechipieri și suporteri la finalul partidei de duminică seară de pe Arena Națională.
„Îmi cer scuze la colegi, la fani, la toată lumea”
„Important e că a câștigat echipa. Asta era cel mai important, 3 puncte. Din păcate i-am lăsat la greu. Am făcut meciul neașteptat de greu față de cum era în momentul în care s-a întâmplat. Îmi cer scuze la colegi, la fani, la toată lumea.
Dacă cineva crede că a fost intenționat, nu a trăit, nu a jucat niciodată fotbal. Instinctul m-a făcut să realizez asta. Am realizat când am atins mingea. Aveam pielea de găină tot timpul. Sincer ultima fază nu am văzut prea bine ce a fost.
Era agitație, era normal să vină peste noi. Este un pas important pentru titlu, mai avem 5 meciuri, trebuie să le pregătim și vom lua în continuare puncte ca să ne apropiem de obiectiv.
Am început jocul destul de rău, dar ca orice echipă mare, dăm gol, ne descătușăm. Am dat apoi două goluri. Așa ne-a dus jocul, am marcat, asta ne-a ajutat să facem 3-0. Îmi pare rău că lipsesc cu Rapid, dar cred că cine mă va înlocui o va face bine și cu siguranță mergem acolo să câștigăm”, a spus Mihai Popescu la finalul meciului, citat de digisport.ro.