FCSB și CFR Cluj se duelează duminică seară, în prima zi de Paște, de la ora 20:00 pe Arena Națională în etapa a cincea a play-off-ului Superligii, un meci extrem de important bineînțeles în economia luptei pentru titlu, în contextul în care este vorba despre primele două clasate înaintea acestei runde, cu avantaj de două puncte pentru campioana en-titre, 36 față de 34.
Cu aproximativ o oră și jumătate înainte de startul partidei au apărut în spațiul public formulele de start la care au apelat cei doi antrenori, Elias Charalambous, respectiv Dan Petrescu.
Andrei Gheorghiță, titular în atac pentru FCSB la meciul cu CFR Cluj din prima zi de Paște
În ceea ce privește formația roș-albastră, cel mai mult surprinde titularizarea lui Andrei Gheorghiță pe poziția de atacant central. De asemenea, fostul fotbalist de la Poli Iași îndeplinește cu această ocazie și rolul de jucător eligibil pentru regula sub 21 de ani.
De asemenea, ar mai trebui menționat faptul că s-a ajuns în această situație în contextul în care roș-albaștrii au decis să nu îl folosească nici de această dată pe Daniel Bîrligea contra celor de la CFR Cluj, fosta sa echipă, în baza acelei clauze existente în contractul dintre cele două cluburi.
Aceasta prevede că, în cazul în care atacantul joacă pentru FCSB împotriva formației din Gruia, atunci clubul patronat de Gigi Becali trebuie să plătească o anumită sumă în plus față de cea de transfer, achitată deja în mod evident.
De partea cealaltă, nu se poate spune că Dan Petrescu a pregătit surprize în primul 11. De precizat totuși că Panagiotis Tachtsidis, cel care s-a aflat în această săptămână în centrul unei polemici în spațiul public prin prisma relației foarte apropiate pe care el o are cu Elias Charalambous, antrenorul rivalilor din lupta pentru titlu, nu a fost inclus în echipa de start și urmează deci să înceapă meciul doar pe banca de rezerve.
Formulele de start alese de cei doi antrenori:
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Fl. Tănase, Cisotti – Gheorghiță
Rezerve: Zima, Oct. Popescu, Kiki, Ștefănescu, Lixandru, Edjouma, Toma, Băluță, Pantea, Musi, Gele, Alhassan
Absenți: Dawa, Pantea, Olaru (accidentați), Bîrligea (fără drept de joc)
Antrenor: Elias Charalambous
CFR Cluj (4-3-3): Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Korenica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: Popa, Gal, Abeid, Țîrlea, Sinyan, Emerllahu, Tachtsidis. A. Păun, Gligor, Deac, Postolachi, Juric
Antrenor: Dan Petrescu
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Istvan Kovacs
Asistenți: Ferencz Tunyogi, Alexandru Corb
Arbitru VAR: Andrei Chivulete Asistent VAR: Viorel Flueran