Ajuns la 34 de ani, Alexandru Maxim evoluează pentru Gaziantep și este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria clubului.
Alexandru Maxim primește 50% din salariu în sezonul următor
Aflat din 2020 la Gaziantep, Alexandru Maxim are cifre impresionante în tricoul echipei. Mijlocașul român este căpitanul formației și unul dintre cei mai iubiți jucători de către fani, iar conducerea clubului a venit cu o propunere de prelungire a contractului scandent la finalul sezonului.
Alexandru Maxim a acceptat prelungirea contractului cu încă un sezon, dar și o diminuare a salariului cu 50%. În momentul de față, fotbalistul român primește în jur de un milion de euro anual la Gaziantep, astfel că din noul sezon va fi remunerat cu 500.000 de euro, potrivit informațiilor obținute de Sportpesurse.ro.
În trecut, Alexandru Maxim a făcut mai multe eforturi financiare pentru binele clubului. La un moment dat, jucătorul a preferat să nu depună memoriu și să primească mai multe salarii restante eșalonat.
Alexandru Maxim se află de la începutul anului 2020 la Gaziantep și are în tricoul turcilor nu mai puțin de 183 de meciuri, 50 de goluri și 40 de pase decisive.
Alexandru Maxim, convocat ultima dată de Edi Iordănescu în vara anului 2022
56 de selecții și 7 goluri sunt cifrele lui Maxim la naționala României, pentru care nu a mai evoluat din vara anului 2022. Atunci, mijlocașul evolua o repriză în eșecul cu Muntenegru, scor 0-3.
”Am vorbit mai mult cu Maxim decât cu Mitrita, am fost și în Turcia, a avut o mentalitate extraordinară în iunie, are un caracter deosebit. Mitriță e un jucător foarte talentat, dar nu reușește să descopere ce trebuie să facă pe teren, sper să se schimbe asta”, spunea Edi Iordănescu, în trecut.