Daniel Pancu i-a propus în direct doi fotbaliști lui Dan Șucu

Daniel Pancu a numit doi fotbaliști tineri care ar putea reprezenta variante de transfer pentru Dan Șucu la Rapid.

Este vorba despre jucători pe care fostul atacant și antrenor al echipei din Giulești îi pregătește la naționala de tineret a României, calificată la Campionatul European din vara acestui an.

Cine sunt Darius Oroian și Marius Corbu, fotbaliștii de la naționala de tineret a României pe care selecționerul Daniel Pancu îi vede potriviți pentru Rapidul lui Dan Șucu

Darius Oroian este un fundaș dreapta în vârstă de 21 de ani legitimat în prezent la Sepsi Sf. Gheorghe, crescut de Viitorul Cluj și Viitorul Constanța, actualul Farul, și fost la Steaua, cotat în acest moment de Transfermarkt la suma de 250.000 de euro.

Iar Marius Corbu este un mijlocaș de 22 de ani de la APOEL Nicosia, evaluat la 850.000 de euro de către același site de specialitate, crescut de Csikszereda Miercurea Ciuc și de Academia Ferenc Puskas.

Pancu este de părere că ambele eventuale transferuri ar reprezenta decizii foarte bune luate de conducerea Rapidului, cu o mențiune specială pentrtu Corbu, cel care a reușit să îl impresioneze pe selecționerul de la U21 în primul rând prin calitățile sale fizice și disponibilitatea la efort, pe lângă tehnica foarte bună pe care o deține.

„Ar fi transferuri bune pentru ei, Corbu e o mașină!”

„Darius Oroian și Marius Corbu sunt jucători de echipa națională. Da, ar fi transferuri bune pentru Rapid. Corbu e un mijlocaș care caută și atacă spațiile, cum nu prea mai găsim în fotbalul românesc.

Am avut o linie de mijloc foarte bună la U21, Corbu – Vulturar – Grameni, în 4-3-3. Toți trei au dat dovadă de calitate fizică fantastică, pe lângă tehnică. Corbu se duce ușor spre 13 kilometri alergați într-un meci, e o mașină!”, a spus Daniel Pancu, potrivit gsp.ro.

Pe de altă parte, la finalul acestui sezon giuleștenii s-ar și putea despărți de un fotbalist important, tot unul foarte tânăr, fundașul stânga Andrei Borza, cel care în prezent are o clauză de reziliere în valoare de trei milioane de euro.

În ultima perioadă s-a vorbit destul de mult în spațiul public despre un interes al celor de la RB Leipzig pentru el, iar acum antrenorul Marius Șumudică s-a arătat destul de sceptic referitor la șansele ca jucătorul său să continue la echipă și din stagiunea viitoare:

„Pe Borza l-a scos toată lumea în evidenţă, a crescut foarte mult şi nu cred că putem să îl ţinem la vară, are clauză”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare