Valentin Stan, tehnicianul de la Metalul Buzău, a oferit o reacție în urma eșecului suferit cu Rapid, scor 0-3, în „sferturile” Cupei României. Giuleștenii s-au impus după o primă repriză nereușită și vor întâlni Hermannstadt în penultimul act al competiției.
Valentin Stan, după Metalul Buzău – Rapid 0-3: „Se așteaptă să greșești în fotbal, dar nu de maniera aceasta”
„Principalul” divizionarei secunde a prezentat concluziile pe care le-a desprins, iar elevii lui au ieșit destul de „șifonați”. Valentin Stan a explicat în detaliu de ce consideră că jucătorii Metalului au făcut cadouri unor adversari mult mai bine cotați, care știu să profite de erorile apărute.
„Consider că a fost o primă repriză echilibrată, cu ceva situații și pentru noi, și pentru ei. Nimic concret, ocazii mari, nimic! Și o a doua repriză în care doar o greșeală de plasament a dus la înscrierea primului gol. Golul doi a venit atât de repede, și tot pe o greșeală a noastră, o greșeală mare. De aceea vorbesc despre aceste greșeli.
Se așteaptă să greșești în fotbal, dar nu de maniera aceasta. Și nu cu echipe ca Rapid, care odată ce greșești atât de grav, nu te iartă. Asta s-a și întâmplat.
Și odată cu marcarea golului doi, practic ni s-a turnat plumb în picioare. Nu am mai avut încrederea de a ne duce peste adversar și nici acțiuni care să ducă la marcarea unui gol care poate ar fi revitalizat puțin jucătorii”, a afirmat Valentin Stan, conform liga2.prosport.ro.
Valentin Stan: „Ce fac acum poate nu e bine și nu e normal, dar vreau să accentuez ideea că o formație importantă de Liga 1 nu te iartă”
În continuare, antrenorul buzoienilor s-a legat iarăși de cele trei goluri încasate de la Rapid. Stan a precizat cum ar fi putut fi evitate reușitele bucureștenilor.
„Este o centrare de pe linia porții, cu plasament al portarului, plus fundașul, care ar fi trebuit să coboare și să respingă. E un gol mult prea ușor primit. Sunt situații pe care nu ar fi trebuit să le dăm celor de la Rapid.
Și golul doi, la fel. O centrare din zona stângă, din tușă, din 25 de metri. Pe lângă lipsa de marcaj a fundașului central exista și posibilitatea de a ieși portarul la acea minge.
Iar la golul trei e iar fără reacție, la un șut care nu a fost atât de puternic. Ok, plasat, dar nu atât de bine încât să nu ai o reacție.
Ce fac acum poate nu e bine și nu e normal, dar vreau să accentuez ideea că în momentul în care greșești contra unei formații de Liga 1, și cu atât mai mult împotriva unei formații importante, nu te iartă. Atâta timp cât am ținut jocul fără greșeli personale și am reușit să construim, să ducem mingea în treimea de mijloc și chiar spre treimea de atac, a fost un joc echilibrat. Când am greșit… Practic, ne-am luat și din forța noastră de a gândi că putem să facem lucrul ăsta (n.r. – să câștige împotriva Rapidului)”, a adăugat „principalul”, după Metalul Buzău – Rapid 0-3.
Antrenorul Metalului a desprins și un aspect pozitiv: „Abordarea noastră a fost destul de curajoasă”
Deși a identificat multe „bube” în jocul Metalului, Valentin Stan a tras și o concluzie îmbucurătoare. În opinia lui, buzoienii au prestat un fotbal curajos, fără a se baricada în apărare, chiar dacă au dat piept cu un adversar mult mai valoros, care a pornit cu prima șansă la calificare.
„Practic, pentru ce a fost până acum, ne-am bucurat anul trecut. Ce este în momentul ăsta… Nu am cum să mă bucur, pentru că am pierdut un meci împotriva unei formații cu care noi nu am avut aceeași evoluție la fel de solidă cum am avut cu celelalte echipe.
Rămânem doar cu amintirea faptului că am ajuns până în sferturile de finală. Cred că va fi foarte greu unor formații de Liga a 2-a să depășească acest nivel al Cupei. Sistemul este de așa natură încât echipelor mici le este foarte greu, chiar dacă Corvinul Hunedoara a contrazis anul trecut ceea ce spune eu acum.
Rămânem nu cu bucuria, ci cu mulțumirea că și la acest meci, indiferent că am jucat cu Rapid, precum la toate meciurile din campionat, abordarea noastră a fost una destul de curajoasă, aceea de a nu ne baricada în 30-40 de metri și să încercăm contraatacuri sporadice și fără vlagă.
Noi am venit în treimea de atac, treimea lor de apărare. Încercăm un presing înalt, încercăm să construim, să ducem mingea din aproape în aproape. Normal că mai folosim și pasa lungă atunci când nu găsim soluția. Prefer să pierd un meci cu 3-0, de maniera aceasta, decât să-l pierd cu 3-0 apărându-mă și rugându-mă să dau gol dintr-o fază fixă sau eu știu ce gol, dintr-o fază încâlcită”, a conchis Valentin Stan.