Ajuns la 35 de ani, Valentin Crețu arată o formă de invidiat, iar în acest sezon a fost stăpânul postului de fundaș dreapta la FCSB.
Ionuț Cercel, adversarul lui Vali Crețu în noul sezon
Ionuț Cercel (18 ani) a semnat cu FCSB în această iarnă. Fotbalistul a fost adus de la Farul pentru suma de 500.000 de euro și este considerat un viitor produs de export pentru Gigi Becali.
Chiar dacă nu a jucat până acum vreun meci pentru FCSB, Ionuț Cercel este pregătit să intre în orice moment. Cu toate acestea, Gigi Becali a anunțat că tânărul fotbalist va bifa primele sale partide în noul sezon, atunci când va avea deja câteva luni de pregătire cu campioana României.
”Aţi văzut, când a intrat Toma pe teren, s-a schimbat tot jocul. Totul… E Toma din decembrie, ăla pe care l-am văzut atunci. A fost răcit şi după aia a rămas pe bară, dar gata. El va juca. Cercel poate să joace acum.
Deci, pe Cercel o să îl vedeţi din vară. Poate şi de acum. Dar dacă joci cu Craiova nu poţi să îl bagi pe Cercel. Când îl pui pe unul la Mitriţă, îţi trebuie un jucător agresiv că altfel este imbatabil. Cu U Cluj poate să joace şi Cercel, dar nu are rost. Îl avem pe Toma şi gata”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Pe lângă Vali Crețu și Ionuț Cercel, FCSB îi mai are și pe Alexandru Pantea, respectiv Nana Antwi pe postul de fundași dreapta.
Ionuț Cercel n-a apucat să debuteze la FCSB
Inițial, Ionuț Cercel trebuia să ajungă la FCSB de la finalul sezonului, însă Gigi Becali a insistat, iar mutarea s-a realizat încă din iarnă. Chiar și așa, fotbalistul nu a apucat să debuteze sub comanda lui Elias Charalambous, chiar dacă s-a aflat pe banca de rezerve la majoritatea partidelor.
Cel mai probabil, staff-ul FCSB-ului nu a vrut să riște cu Ionuț Cercel, un fotbalist care este foarte tânăr și care mai are nevoie de timp pentru acomodare. În schimb, Alexandru Stoian, al doilea jucător ajuns la pachet de la Farul, a evoluat o repriză într-un meci cu CFR.