După ce Dan Șucu a rezolvat aducerea lui Nicolae Stanciu la Genoa la finalul acestui sezon, din postura de jucător liber de contract ulterior despărțirii de saudiții de la Damac, s-a scris că formația de pe „Luigi Ferraris” ar fi interesată în vară și de transferul lui Louis Munteanu de la CFR Cluj.
Asta pentru că urmează în principiu ca „grifonul” să se despartă atunci de Andrea Pinamonti, atacantul titular din prezent, și în mod evident va fi astfel nevoie de înlocuitor pentru el.
Răzvan Raț a explicat că Louis Munteanu nu a reprezentat în niciun moment o variantă pentru Genoa lui Dan Șucu, iar acum s-a aflat și motivul
În primă fază s-a vehiculat că italienii ar fi dispuși să plătească în schimbul internaționalului român de tineret suma de șapte milioane de euro, dar ulterior Ioan Varga, acționarul majoritar de la clubul din Gruia, a transmis că nu are de gând să se despartă de fotbalistul său fără 15 milioane de euro, plus 20 de procente dintr-un eventual viitor transfer.
Pe de altă parte însă, Răzvan Raț, un apropiat al lui Dan Șucu și membru în Consiliul de Administrație de la clubul rossoblu, a susținut în spațiul public că nici măcar nu s-a pus problema vreodată ca Louis Munteanu să fie o țintă pentru Genoa în următoarea fereastră de mercato.
„Louis Munteanu? Nu, nu a fost niciodată o idee despre el, nu am intrat în nicio discuție despre el. Aș vrea să spun și despre ceilalți despre care s-a vorbit în presă – mă refer la Ianis Hagi, la Olaru. Nu a fost nicio discuție despre acești jucători. Singurul jucător român cu care am negociat este Nicolae Stanciu, atât”, a spus el pentru sport.ro.
„Grifonii” au o altă opțiune pentru înlocuirea lui Andrea Pinamonti din sezonul viitor
Iar acum s-a aflat și motivul pentru care s-a ajuns în această situație. Potrivit jurnaliștilor italieni de la calciostyle.it, genovezii au avut în tot acest timp o altă variantă, considerată mai bună bineînțeles, pentru înlocuirea lui Pinamonti din sezonul viitor în centrul atacului.
Este vorba despre Yusef Erabi, un fotbalist suedez în vârstă de 21 de ani cu origini în Afganistan, dar care a ales să reprezinte Suedia la nivel internațional, fiind în prezent convocat constant la naționala de tineret.
El evoluează în prezent în campionatul din această țară, la Hammarby, club care de altfel l-a crescut de când era junior. În acest moment, Erabi este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la șase milioane de euro.