Fotbaliștii de la CFR Cluj își toarnă cenușă în cap după o nouă înfrângere cu rivala U Cluj: „Suporterii nu merită asta”

CFR Cluj a ajuns la trei înfrângeri din tot atâtea meciuri disputate până acum în actualul sezon de Superliga în compania rivalei din oraș U Cluj.

Luni seară, în ultima partidă a etapei a doua din play-off, pe Cluj Arena, „șepcile roșii” s-au impus cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Vladislav Blănuță în minutul 43.

Ce a avut de spus Simao Rocha după U Cluj – CFR Cluj 1-0: „Suporterii noștri nu merită asta. Îmi place clubul pe care îl apăr, nu îmi plac celelalte cluburi, nu îmi pasă”

La final, Simao Rocha, fundașul stânga portughez în vârstă de 24 de ani, a apreciat că echipa sa nu merita această înfrângere la cum a arătat jocul per ansamblu și mai ales raportat la ocaziile de gol create de cele două formații.

De asemenea, el a ținut să își prezinte regretul față de suporterii grupării din Gruia, în mod evident răniți în orgoliu în contextul explicat anterior. Pe de altă parte însă, lusitanul a lansat totuși și o „săgeată” la adresa rivalilor de la Universitatea Cluj.

„Cred că în prima repriză am jucat bine, am avut câteva ocazii, dar în finalul primei reprize au avut un atac și au reușit să înscrie. În a doua repriză am încercat, dar nu am reușit, suporterii noștri nu merită asta, trebuie să luptăm mai mult în meciurile următoare.

Trebuia să înscriem, au avut două șuturi, au dat un gol. Suntem încă în viață, ne concentrăm pentru meciul următor, cu Craiova în Cupă. Atmosfera e bună, dar putem mai mult. Îmi place clubul pe care îl apăr, nu îmi plac celelalte cluburi, nu îmi pasă”, a spus Simao Rocha la finalul meciului.

Care au fost concluziile lui Dan Petrescu după partida de pe Cluj Arena

„Cea mai nedreaptă înfrângere din cariera mea de antrenor. Ăsta e fotbalul, se joacă pe goluri, nu pe ocazii. Dacă vom juca așa, avem șanse mari să fim pe primul loc, am făcut un meci excelent, dar din păcate nu a fost suficient.

Nu prea au ajuns la poartă. I-am felicitat (n.r. pe jucătorii săi), le-am spus că îmi pare rău pentru ei, pentru fani, meritau și ei o victorie. Am fi trecut și pe primul loc, dar ce mai putem face acum? Am dat în 2025 foarte multe goluri, dar nu am avut atâtea ocazii.

E clar că ceva a fost anul ăsta (n.r. raportat la duelurile directe cu U Cluj), sperăm în retur să câștigăm și noi un meci. Dar până atunci avem un meci în Cupă cu Craiova, au avut două zile în plus, trebuie să lucrăm la moral, să facem niște schimbări.

Sunt foarte dezamăgit de rezultat, nu de joc. De când am venit la Cluj nu am reușit să câștig Cupa, aș vrea să o câștig, vă dați seama. Sper să nu ajungem la prelungiri, să nu mai pierdem energie. Prefer să nu jucăm bine și să batem, cum se întâmpla înainte.

Cei de la U au învățat să se apere, s-au apărat foarte bine, dar chiar și așa am avut foarte mult ocazii. Sunt foarte supărat. Important e să câștigăm noi, o etapă de coșmar pentru noi. Craiova a dat gol în minutul 96, FCSB în minutul 85, Dinamo a ratat cu poarta goală. Eu vreau să facem, nu să zic, mai sunt 8 meciuri grele, ați văzut ce adversari, din păcate în aceste două meciuri meritam mai mult”, a declarat și antrenorul de la CFR Cluj la flash-interviu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare