Marius Șumudică, antrenorul principal de la Rapid, se bucură cu aproape două ore rămase până la startul partidei cu Universitatea Craiova. Confruntarea din Giulești face parte din etapa a doua a play-off-ului ediției 2024/2025 de SuperLiga. Pe stadionul din Capitală vor fi prezenți doar copii, întrucât gazdele au fost suspendate de Comisia de Disciplină. Este de așteptat ca în jur de 4.500 de puști să meargă pe „Superbet Arena-Giulești”. Ar urma ca 550 dintre aceștia să fie susținători ai oaspeților.
Revenind asupra lui „Șumi”, putem spune că este fericit. Motivul? Titularul de sub comanda sa este apt de joc și va fi prezent pe gazon contra oltenilor.
Marian Aioani, în poartă din primul minut în încleștarea dintre Rapid – Universitatea Craiova
Portarul Marian Aioani a suferit o accidentare în ultimele secvențe ale derby-ului cu FCSB. Goalkeeper-ul a fost trimis în Serbia, s-a tratat la celebra Marijana Kovacevic, iar Marius Șumudică a precizat la conferința de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova că Aioani ar putea fi titularizat.
„A venit să ne ajute. La Aioani vom vedea, astăzi (n.r. vineri, 28 martie) va face antrenament. Vezi, avem și noi șmecheria noastră, nu a știut nimeni că a fost la Marijana, nu ați aflat. Ați dormit, da?
A fost la Marijana, s-a tratat și sperăm ca mâine să joace și Marijana să-și facă iar datoria. Sper să apere, vom vedea. A făcut și ieri o mișcare și a trecut cu brio și în funcție de cum va arăta, probabil că va începe jocul. Este un risc de recidivă, vedeți și voi că cei de la FCSB au curse mereu spre Belgrad și au dat roade”, a afirmat antrenorul bucureștenilor.
Speranțele lui Șumudică au fost împlinite. S-a anunțat echipa de start a Rapidului, iar Marian Aioani joacă din primul minut. Astfel, se amână debutul lui Dinu Moldovan, adus în lot după gafa pe care a comis-o Franz Stolz, înlocuitorul lui Aioani, în derby-ul cu FCSB, la golul de 3-3, prin care s-a stabilit rezultatul final.
Despre Craiova, putem spune că Mirel Rădoi îi va oferi debutul lui Vasile Mogoș. Fundașul dreapta ajuns pe „Oblemenco” în iarnă, după despărțirea de CFR Cluj, va juca în locul lui Carlos Mora.
Echipele de start pregătite de Marius Șumudică și Mirel Rădoi
Rapid: Aioani – Cr. Manea, D. Ciobotariu, Pașcanu, Braun – Vulturar, Christensen, Keita – A. Dobre, Koljic, Petrila
Rezerve: Stolz, Briciu, Onea, Ignat, Micovschi, Grameni, Kait, Hromada, R. Pop, Gojkovic, Ankeye, Burmaz
Absenți: Borza (suspendat)
Antrenor: Marius Șumudică
Universitatea Craiova: L. Popescu – Mogoș, Zajkov, Badelj, Bancu (cpt.) – Mekvabishvili, Screciu, Houri – Baiaram, Safira, Mitriță
Rezerve: S. Lung jr, Relu Stoian, Iago, Păcurar, Maldonado, Ndong, Căpățînă, Oshima, Mora, D. Barbu, Bană, Lukic
Absenți: Cicâldău, Paradela (accidentați)
Antrenor: Mirel Rădoi
Stadion: „Superbet Arena – Giulești”
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei). Asistenți: Ferencz Tunyogi (Târgu Mureș), Alexandru Corb (Satu Mare)
Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești). Asistent VAR: Claudiu Marcu (Constanța)