Infern pe Arena Națională, asta vrea Florentin Petre în meciul Dinamo – FCSB! „Să vină cât mai mulți la stadion”

Florentin Petre, antrenorul secund al lui Dinamo, este cu gândul la marele derby cu FCSB, programat duminică, 30 martie, la ora 20:30, pe Arena Națională, în cadrul etapei secunde din play-off. „Câinii roșii” sunt gazde și speră să poată trece de rivali în premieră în acest sezon, după 3 încleștări pierdute, două în sezonul regulat de SuperLiga și una în faza grupelor Cupei României.

Florentin Petre a lansat un apel către fani înaintea derby-ului dintre Dinamo și FCSB: „Asta înseamnă suporteri adevărați”

Cu cinci zile rămase până la fluierul de start, „Piticul”, ajutorul lui Zeljko Kopic din staff-ul bucureștenilor, a avut un mesaj important pentru suporterii lui Dinamo. Florentin Petre, una dintre emblemele clubului, își dorește ca susținătorii „haitei” să fie prezenți în număr mare pe Arena Națională, pentru a-și încuraja favoriții și implicit pentru a le face viața grea adversarilor. Și cu această ocazie, „secundul” lui Dinamo și-a manifestat dragostea față de suporteri, ale căror sacrificii nu vor fi uitate.

„Să vină cât mai mulți la stadion, să ne susțină. Le mulțumim pentru toate lucrurile minunate pe care le-au făcut în toată această perioadă. Problemele pe care le-am avut, susținerea de care au dat dovadă la fiecare joc… Asta înseamnă suporteri adevărați”, a declarat Florentin Petre, conform digisport.ro.

În acest moment, FCSB se află pe a treia treaptă a podiumului, cu 29 de puncte. Universitatea Craiova, cu punctaj similar, și CFR Cluj, cu o „lungime” în plus, stau mai bine decât campioana en-titre. De partea cealaltă, Dinamo este pe poziția a 4-a în clasament, având 26 de puncte acumulate.

Florentin Petre consideră că Dennis Politic poate juca un rol crucial în confruntarea cu FCSB

„Piticul” a discutat și despre Dennis Politic, proaspăt debutant în echipamentul naționalei de seniori a României. Extrema lui Dinamo a jucat în victoria la scor cu San Marino, 5-1, iar Petre speră că jucătorul de atac va fi în formă maximă la ora de start a derby-ului cu FCSB.

„Mă bucur foarte tare pentru el, pentru că merită. Este un jucător pe care noi ne bazăm. Îl apreciez foarte mult pentru calitățile pe care le are. Cu siguranță va veni cu un moral bun. Eu știu foarte bine ce înseamnă să debutezi pentru echipa națională.

E cea mai mare realizare a unui fotbalist, să-ți îndeplinești visul din copilărie. Sper să vină cu un moral bun și în momentul în care va fi introdus la meciul cu FCSB să facă diferența”, a spus antrenorul secund de la Dinamo, potrivit sursei citate.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare