Mehmet Topal are un obiectiv draconic la Petrolul, conducerea dorind să șteargă cu buretele perioada recentă foarte modestă.
Mehmet Topal are un obiectiv draconic la Petrolul! Conducătorii nu se joacă după perioada neagră alături de Adrian Mutu
După plecarea lui Adrian Mutu, Petrolul i-a fixat un obiectiv clar lui Mehmet Topal. Prahovenii își doresc locul 7, având astfel șansa să dispute barajul de calificare în cupele europene.
Mehmet Topal este conștient de provocare și a declarat că va face tot posibilul pentru a îndeplini obiectivul.
„Revenirea este emoțională și pentru mine. Sunt foarte fericit că sunt aici. Am început un sezon greu, am avut și momente dificile. O să fie o revenire emoțională. Înainte să vin aici, am purtat discuții cu domnul Cristian (n.r. – Fogarassy, vicepreședintele clubului).
A trebuit să muncească din greu ca să mă convingă (n.r. – râde). Aici am avut și momente bune, dar și probleme, dar relația mea de prietenie cu Cristian și conducerea clubului a rezistat.
Am avut multe oferte înainte să revin aici. I-am spus domnului Cristian asta, dar clubul se află într-o situație dificilă. Aici este casa mea, iar când mi-a cerut ajutorul nu puteam să-l refuz. Când îți cere familia ajutorul, îl oferi. Iar aici suntem ca o mare familie.
Poate nu avem condiții bune, precum alte echipe, dar cel mai important lucru pentru mine este că aici avem o atmosferă ca de familie. Ce s-a întâmplat în familie rămâne în familie. Nu am dat niciodată din casă. Oricum, nu are rost să redeschidem subiectul din trecut.
Am venit să continuăm treaba, am vorbit și cu jucătorii. Trebuie să ne concentrăm pe un singur lucru, să lucrăm corect, să ajungem la un nivel bun de performanță. Sunt supărat că spun asta, pentru că am dorit ca echipa să fie în play-off, dar acum vrem să ne consolidăm pe poziția a șaptea. Suntem obligați să încercăm să terminăm pe locul 7. Jucătorii au potențialul ăsta și vom reuși împreună”, a spus Topal.
Adrian Mutu a făcut un anunț uriaș, chiar înainte să se despartă de Petrolul Ploiești
Cu doar câteva ore înainte să fie anunțată oficial despărțirea sa de Petrolul Ploiești, Adrian Mutu a făcut prin intermediul rețelelor de socializare un anunț foarte important referitor la academia de fotbal care îi poartă numele.
„Salutare, prieteni! Astăzi, 17 martie 2025, a fost o zi importantă pentru mine și, bineînțeles, pentru Academia «Adrian Mutu». S-a început decopertarea terenului, care va fi gata în două luni, până pe data de 1 iunie, în acest an.
Academia «Adrian Mutu» va beneficia de condiții extraordinare, de la terenuri, la gazon de ultimă generație, de 55 de milimetri, nocturnă, vestiare și multe, multe alte lucruri”, a fost mesajul transmis de Mutu.
În urmă cu aproximativ o lună, fostul atacant a anunțat că a decis să își deschidă această afacere din domeniul fotbalului în colaborare cu Paul Nicolau, cunoscut mai degrabă în spațiul public din România drept „Pescobar”.
„Am înființat Academia de fotbal «Adrian Mutu». E doar începutul, abia ce am început de două-trei zile. Fiți pe fază, pentru că Paul vă va prezenta în următoarele săptămâni condițiile și noua bază, care se construiește, facem totul de la zero!”, a transmis Mutu atunci prin intermediul unui clip video postat pe platforma TikTok.
Iar Paul Nicolau a completat ulterior și a spus: „Foarte curând o să vă arătăm și baza noastră sportivă. Copiii noștri sunt plini de talent. Trebuie cu experiența lui Adrian și cu marketingul meu să facem cea mai tare academie de fotbal posibilă pentru copilașii voștri. Este în centru, în inima Bucureștiului, adică este foarte accesibil și ușor de ajuns la noi. Așa că puteți în următoarele zile să vă înscrieți copilașii la Academia de Fotbal «Adrian Mutu»”.