Adrian Mutu a făcut un anunț uriaș, chiar înainte să se despartă de Petrolul Ploiești. VIDEO

Cu doar câteva ore înainte să fie anunțată oficial despărțirea sa de Petrolul Ploiești, Adrian Mutu a făcut prin intermediul rețelelor de socializare un anunț foarte important referitor la academia de fotbal care îi poartă numele.

Chiar înainte de despărțirea sa de Petrolul Ploiești, Adrian Mutu a dat ultimele detalii în legătură cu startul activității de la academia de fotbal care îi poartă numele

„Briliantul” a informat că în cursul zilei de luni au început ultimele lucrări la terenul de antrenament din cadrul acestui centru de pregătire pentru copii, astfel încât ar urma ca el să devină funcțional cu începere de la data de 1 iunie.

„Salutare, prieteni! Astăzi, 17 martie 2025, a fost o zi importantă pentru mine și, bineînțeles, pentru Academia «Adrian Mutu». S-a început decopertarea terenului, care va fi gata în două luni, până pe data de 1 iunie, în acest an.

Academia «Adrian Mutu» va beneficia de condiții extraordinare, de la terenuri, la gazon de ultimă generație, de 55 de milimetri, nocturnă, vestiare și multe, multe alte lucruri”, a fost mesajul transmis de Mutu.

Acest proiect se desfășoară în colaborare cu „Pescobar” Paul Nicolau

În urmă cu aproximativ o lună, fostul atacant a anunțat că a decis să își deschidă această afacere din domeniul fotbalului în colaborare cu Paul Nicolau, cunoscut mai degrabă în spațiul public din România drept „Pescobar”.

„Am înființat Academia de fotbal «Adrian Mutu». E doar începutul, abia ce am început de două-trei zile. Fiți pe fază, pentru că Paul vă va prezenta în următoarele săptămâni condițiile și noua bază, care se construiește, facem totul de la zero!”, a transmis Mutu atunci prin intermediul unui clip video postat pe platforma TikTok.

Iar Paul Nicolau a completat ulterior și a spus: „Foarte curând o să vă arătăm și baza noastră sportivă. Copiii noștri sunt plini de talent. Trebuie cu experiența lui Adrian și cu marketingul meu să facem cea mai tare academie de fotbal posibilă pentru copilașii voștri. Este în centru, în inima Bucureștiului, adică este foarte accesibil și ușor de ajuns la noi. Așa că puteți în următoarele zile să vă înscrieți copilașii la Academia de Fotbal «Adrian Mutu»”.

La scurt timp după producerea acestui moment, Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România, a comentat inițiativa celor doi, în exclusivitate pentru Sport pe Surse:

„Eu cred că o să iasă niște creveți buni, niște caracatiță (n.r. râde). Adică la ceea ce se pricepe Pescobar. Părerea mea este că Adrian Mutu trebuie să se ocupe de proiectul lui, că e cariera lui în joc. El știe ce face”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare