Derby-ul FCSB – Universitatea Craiova, primul test cu adevărat dificil pentru Mirel Rădoi. Ce șanse le dă Rodion Cămătaru oltenilor

Rodion Cămătaru, fostul mare atacant al celor de la Universitatea Craiova, a prefațat confruntarea de care vor avea parte oltenii în compania celor de la FCSB. În ultima etapă din sezonul regulat, cea cu numărul 30, campioana en-titre a României primește formația lui Mirel Rădoi pe Arena Națională, duminică, 9 martie, de la ora 20:00. Ambele grupări au obținut biletele pentru play-off-ul SuperLigii.

Concluziile pe care le-a tras Rodion Cămătaru în legătură cu derby-ul FCSB – Universitatea Craiova

După părerea ex-golgheterului din fotbalul românesc, echipa alb-albastră se va înscrie serios în lupta la titlu dacă o va răpune pe FCSB la București, scenariu foarte plauzibil în opinia lui, deoarece Craiova stă bine în atac.

Rodion Cămătaru știe că oaspeții vor avea parte de un meci extrem de complicat, chiar dacă roș-albaștrii pot acuza probleme în ceea ce privește oboseala, întrucât joi, 6 martie, au dat piept cu Lyon în turul „dublei” din „optimile” UEFA Europa League. Practic, în viziunea fostului atacat de legendă, greul abia începe pentru Mirel Rădoi, antrenorul principal de pe „Ion Oblemenco”.

„Cu o victorie, Craiova chiar se înscrie cu șanse mari în lupta la titlu. E un meci foarte dificil însă, chiar dacă FCSB vine după un meci cu Lyon care a lăsat multe urme și vor fi mai obosiți.

La Craiova întotdeauna când au venit antrenori buni au avut un parcurs bun. Noi analizăm parcursul lui Mirel Rădoi, dar nu ținem cont că au avut numai meciuri ușoare. Să-l vedem acum, când începe greul.

Eu cred că Universitatea Craiova are șanse mari la campionat. Arată bine în ofensivă și cred că pot câștiga pe Arena Națională. Și au mai făcut-o aici”, a declarat Rodion Cămătaru, citat de fanatik.ro.

Alex Mitriță, principala „gură de foc” a lui Mirel Rădoi: „Să fim serioși, Craiova stă în el”

În continuare, Rodion Cămătaru a precizat că Alex Mitriță, vedeta alb-albaștrilor, poate face diferența pe Arena Națională dacă trece cu brio de Vali Crețu. În ecuația accidentărilor, ex-fotbalistul de top a opinat că FCSB stă mai prost, deoarece pentru gazde absența lui Darius Olaru cântărește mai mult decât cea a lui Alex Cicâldău pentru formația oaspete.

„Să fim serioși, Craiova stă în Mitriță. Tot timpul e un jucător care face diferența și e nevoie de el. Sper să reușească și în derby-urile astea care urmează. Crețu va avea mari probleme cu el și aici se poate decide meciul.

Cicâldău e o pierdere, dar nu mai e ce era înainte. Se vede asta. Olaru, în schimb, e o pierdere mare pentru FCSB”, a completat Rodion Cămătaru.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare