Mirel Rădoi, antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a primit un mesaj frumos înaintea încleștării cu FCSB. Cele două rivale dau piept duminică, 9 martie, în runda #30, ultima din sezonul regulat, cu începere de la ora 20:00, pe Arena Națională.
Tehnicianul din Bănie se întoarce în Capitală din postura de adversar al echipei pe care a servit-o cu mult devotament. Rădoi a devenit, pe parcursul timpului, una dintre emblemele cu care se identifică fanii roș-albaștrilor, iar aceștia i-au pregătit o primire specială pe cel mai mare stadion al țării.
Mirel Rădoi va fi aplaudat la scenă deschisă cu ocazia meciului FCSB – Universitatea Craiova: „Unul dintre noi”
Gheorghe Mustață, cel ce conduce Peluza Nord FCSB, a anunțat că fostul internațional român va avea ocazia să observe cât de îndrăgit este în rândul suporterilor bucureștenilor.
Liderul nucleului dur al fanilor campionilor SuperLigii și-a arătat aprecierea față de Mirel Rădoi, dar a făcut și o afirmație destul de interesantă. Potrivit lui Mustață, Mirel Rădoi este mai iubit de fanii celor de la FCSB decât ar fi chiar Marius Lăcătuș.
„Mâine seară (n.r. duminică, 9 martie) eu voi da tonul cântecelor, pentru a-i arăta lui Mirel Rădoi cât de mult îl prețuim. Mirel este unul dintre noi. Cât vom fi noi acolo și cât va fi el în fotbal, noi îl vom aplauda, îl vom aprecia și respecta oricând îl vom vedea, fie și adversar.
Este adversar, dar e cel care nu ne-a trădat vreodată. Chiar cred că acum, Mirel Rădoi este mult mai apreciat de noi chiar și decât Marius Lăcătuș, așa că, despre ce vorbim? Mâine știm să-l primim pe Mirel Rădoi, unul dintre noi”, a comunicat Gheorghe Mustață, conform fanatik.ro.
Ce a declarat Mirel Rădoi înaintea derby-ului de pe Arena Națională
Mirel Rădoi s-a arătat convins că elevii lui au un avantaj în fața roș-albaștrilor înaintea fluierului de start, întrucât FCSB ar putea acuza oboseală după duelul cu OL din „optimile” UEFA Europa League. În concluzie, „principalul” alb-albaștrilor nu vine la București pentru un rezultat de egalitate. Oltenii vor face totul pentru cele 3 puncte.
„Cred că plecăm cu un avantaj în fața celor de la FCSB. E normal să acuze o stare de oboseală față de noi. Avem și avantajul moral al partidei din Cupa României Betano, pe care am câștigat-o înainte de venirea mea.
Trebuie să plecăm, în mintea noastră, cu avantajul pe care l-am avut atunci. Am arătat că putem să luptăm de la egal la egal cu orice echipă din SuperLiga. Ambiția noastră trebuie să fie mai mare, după tot ce a reușit FCSB în acest parcurs european.
Putem și noi să ne luptăm cu o echipă care a jucat foarte bine în Europa League. Nu știu dacă cei de la Lyon i-au alergat suficient, dar e clar că meciul a fost foarte intens. Știu ce înseamnă meciurile din cupele europene.
E clar că nu mergem pe Arena Națională să vedem dacă putem să ciupim un egal, nu există așa ceva! Mentalitatea pe care am găsit-o în vestiar îmi arată că nici eu nu pot să mă gândesc la un egal. Nu trebuie să fie presiune, trebuie să mergem determinați.
Presiunea este pe FCSB, nu pe noi. Cred că valoarea lotului și tactica aleasă de antrenor vor face diferența în play-off. În loc să vorbesc despre arbitraje, aș putea să vorbesc despre tactică sau despre faptul că la această partidă vor veni 2.400 de olteni înflăcărați în tribune. Publicul e arbitrul nostru”, a declarat Mirel Rădoi.