CFR Cluj pierde două puncte, dar gândurile merg spre Dan Petrescu: „Mama lui e cel mai mare suporter al nostru”

Președintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a vorbit despre absența antrenorului Dan Petrescu de la meciul cu Sepsi, explicând că acesta se află zilnic la spital pentru a fi alături de mama sa, aflată într-o situație delicată.

Mesaj pentru Dan Petrescu

Oficialul clujenilor a mărturisit că echipa și-ar fi dorit să îi dedice victoria antrenorului lor, însă remiza de la Sfântu Gheorghe a însemnat încă două puncte pierdute în lupta pentru primul loc.

Balaj a subliniat că, deși Dan Petrescu nu a fost prezent pe bancă, comunicarea dintre staff și antrenor s-a menținut constant. De asemenea, președintele CFR-ului a evidențiat faptul că echipa își menține obiectivul și privește cu încredere spre play-off.

Pe lângă situația lui Dan Petrescu, Cristi Balaj a analizat și remiza obținută de CFR Cluj împotriva celor de la Sepsi, un rezultat care nu le-a permis ardelenilor să urce pe primul loc în SuperLiga.

Referindu-se la faza controversată a golului marcat de Sepsi, Balaj a recunoscut că deciziile de acest gen sunt interpretabile și pot genera discuții. Totodată, președintele CFR-ului a transmis că speră ca play-off-ul să fie lipsit de erori de arbitraj, întrucât astfel de greșeli au creat de multe ori confuzii în trecut.

Cristi Balaj: „Ne dorim un play-off fără greșeli de arbitraj”

În trecut exista o rumoare când vorbeam despre aceste două echipe şi erau semne de întrebare în ceea ce priveşte corectitudinea meciurilor între cele două echipe. Încă o dată se arată că nu este aşa. Ne-a ajutat şi acel moment.

Sunt puncte pierdute. Atât timp cât abordăm fiecare partidă la victorie, automat am pierdut 2 puncte. Cu toate că, per ansamblu, în privinţa jocului, rezultatul este echilibrat. Îmi este greu să contrazic pe cei care au altă opinie. Spun doar că aş merge pe ideea fazei interpretabile. Situaţiile comportă tot felul de discuţii. Atât timp cât nu vorbeşti de matematică, e greu să stabileşti cu exactitate. Subiectiv fiind, aş supune atenţiei dacă jucătorul lui CFR Cluj nu a putut să sară mai mult din pricina vitezei mingii.

Pare că din cauza vitezei mingii, nu a apucat să sară suficient de mult (n.r: Fică). A sărit doar o palmă de la sol pentru că mingea a venit cu viteză. Eram pregătiţi să dedicăm victoria mamei lui Dan (n.r: Petrescu) pentru că este cel mai înfocat suporter al nostru. Din păcate nu am reuşit, este într-o situaţie delicată. El merge în fiecare zi la spital, o vizitează.

Bineînţeles am fi vrut să fie lângă noi, doar că discutăm tot mai des. Se poate întâmpla orice. Componenţa play-off-ului este cea pe care am anunţat-o în urmă cu o lună şi jumătate. Sper să fie un play-off fără greşeli de arbitraj, că sunt multe faze care creează confuzii, ca să zic aşa”, a declarat Cristi Balaj pentru digisport.ro 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare