„Stadioane de hârtie”. Ce arene au promis că vor construi autoritățile din România în patru ani

600 de milioane de euro. Atât au costat stadioanele care s-au construit în ultimii 13 ani în România. În patru ani sunt așteptate alte șase arene, al căror preț va depăși 400 de milioane de euro. Fanii lui Dinamo și Farul sunt cei care suferă cel mai mult pentru că echipele lor favorite nu au parte de o infrastructură adecvată, pentru pregătire, dar mai cu seamă pentru partidele de pe teren propriu. Până acum au primit doar promisiuni.

„Stadioane de hârtie”

Totul a început cu momentul în care România a primit vestea că va organiza meciuri de la Campionatul European de Fotbal din anul 2020. Atunci a fost o emulație și s-au construit, cu oarecare întârziere, trei stadioane, Giulești, Ghencea și Arcul de Triumf, oficialitățile noastre având timp mai mult la dispoziție și pentru că turneul final a fost amânat un an din cauza pandemiei și s-a desfășurat în anul 2021.

Acum avem din nou o mulțime de planuri, cel puțin pe hârtie. Arenele lui Dinamo și Farul par problemele care necesită cea mai rapidă rezolvare. Doar că lucrurile se mișcă destul de greu, iar deocamdată lucrările întârzie. Desenate în culori vii, proiectele arată superb. Rămâne să vedem cum și când vor fi construite.

„OZN-ul” lui Dinamo

Noua arenă a lui Dinamo București, de exemplu, va avea o capacitate de 25.059 de locuri și va fi din clasa 4 în regulamentul UEFA. Adică va respecta cele mai înalte standarde. Este vorba de un complex multi-sport unde se vor putea desfășura competiții de box, judo, haltere, scrimă și alte discipline sportive. Proiectul ar fi trebuit să coste 700 de milioane de euro și să fie finalizat anul acesta. Doar că abia în luna februarie a acestui an a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea de guvern salvatoare.

„Asta așteptam de foarte mult timp toți! E cea mai bună veste, sunt mulți dinamoviști care au făcut demersuri pentru stadion. E cea mai mare bucurie pentru Dinamo. Din momentul ăsta, Dinamo, în trei ani de zile, eu zic că va fi cea mai puternică echipă din România! Cea mai importantă e infrastructura unei echipe”, a declarat Cristian Borcea.

Caracteristicile noului stadion Dinamo
Destinație principală: fotbal și rugby
Capacitate: 25.059 de locuri
Spații antrenament: handbal, baschet, volei, tenis, scrimă, lupte, judo, haltere, box, atletism, canotaj, caiac-canoe
Spații conexe: Muzeu – 800 mp, Amfiteatru – 200 de locuri, Hotel – 80 de locuri, Restaurant – 160 de locuri, Parcare VIP – 250 de locuri.

Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța

Vechiul stadion al echipei Farul Constanța a găzduit 73 de ani meciuri de fotbal, iar acum s-a lăsat greu pus la pământ. Noul stadion va purta tot numele lui Gheorghe Hagi și va avea o capacitate de 18.000 de locuri, dar nu va fi terminat la timp, pentru că termenul de finalizare este anul 2025. Ori lucrările la arena care va costa o sută de milioane de euro nici nu au început.

Pe lângă terenul de fotbal, arena din Constanța va avea și o pistă modernă de atletism cu șase culoare, dar și terenuri de antrenament, sală de mese, sală de forță, precum și alte facilități.

Stadionul Municipal Botoșani

Primarul orașului a prezentat publicului atât proiectul pentru noul stadion, cât și o machetă a acestuia. Arena va avea 12.000 de locuri și va avea copertină, așa că nu vor mai exista probleme din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Investiția va fi de 160 de milioane de lei. Data proiectată pentru recepție este 2024, fără să fie specificată o lună anume. Este clar însă că lucrările nu vor fi gata anul acesta.

Brașov Arena

Proiectul Brașov Arena a început în anul 2014. În proiectul inițial se vorbea de un stadion de 25.000 de locuri și de o investiție de 40 de milioane de euro, dar acum s-a ajuns ca pe hârtie să fie vorba de 35.000 de locuri și de costuri mult mai mari, bineînțeles.

Timișoara

La finalul anului trecut, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunțat că a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru o arenă de 32.000 de locuri, care va costa aproape 170 de milioane de euro. Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” va costa șase milioane de euro, dar până acum autoritățile nu au pus la dispoziție decât un milion, așa că este clar că lucrările vor fi mult amânate.

Pitești

Ultimul proiect aprobat a fost la Pitești pentru un complex de 100 de milioane de euro! „Mi-am dorit din prima zi în care am devenit primar să avem un stadion nou în oraș. Va fi unul dintre cele mai frumoase din țară” a fost mesajul primarului Cristian Gentea.

Ce stadioane moderne avem deja în România
Oraș / Stadion Nr. locuri Anul inaugurării Cost (mil. euro)
Sibiu / Municipal 12.363 2022 32
București /Giulești 14.047 2022 37
Sepsi/Sfântu Gheorghe 8.400 2021 25
București / Ghencea 31.254 2021 95
Arcul de Triumf 8.207 2020 24
Arad / 12.584 2020 14
Târgu Jiu / 12.518 2019 28
Craiova / „Ion Oblemenco” 30.944 2017 52
Ploiești/ „Ilie Oană” 15.073 2013 18
Cluj / Cluj Arena 30.201 2011 45
București / Arena Națională 55.635 2011 235

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare