Zile decisive! Ce urmează pentru Răzvan Marin, cel mai bun marcator al României la EURO 2024

Ajuns la 28 de ani, Răzvan Marin a fost cel mai bun marcator al României la EURO 2024, cu două reușite, dar și unul dintre titularii de drept din Germania.

„Următoarele zile vor fi cruciale pentru Răzvan Marin”

După doi ani petrecuți sub formă de împrumut la Empoli, Răzvan Marin nu a fost transferat definitiv, astfel că fotbalistul urmează să revină la Cagliari din această vară.

Cu toate acestea, Răzvan Marin nu știe dacă va continua la Cagliari sau va merge la o altă formație, iar jurnaliștii italieni scriu că următoarele zile vor fi unele decisive pentru internaționalul român, care își va decide viitorul.

Situația referitoare la fostul jucător de la Empoli și Ajax nu este una clară la Cagliari. Răzvan Marin a făcut un European excelent și ar putea chiar să aleagă să plece dacă ar primi o ofertă satisfăcătoare. În acest moment, el este între rămânerea la Cagliari și un transfer.

Următoarele zile vor fi cruciale pentru mijlocașul român, care dacă rămâne ar fi piatra de temelie în formula noului antrenor rossoblù Davide Nicola. Cei doi au lucrat deja împreună la Empoli și au reușit să rămână în Serie A în ultima etapă„, au notat cei de la Cagliarinews24.it.

Salariul lui Răzvan Marin, o problemă pentru Cagliari

Răzvan Marin a fost golgheterul României de la EURO 2024, cu două goluri înscrise. Chiar și în aceste condiții, mijlocașul nu știe ce îl așteaptă în următoarea perioadă și pentru cine va evolua în stagiunea 2024/2025.

Chiar dacă a impresionat la EURO 2024, Cagliari este decisă să renunțe la Răzvan Marin din cauza salariului avut de fotbalistul român, anunță presa din străinătate. Acesta câștigă un milion de euro pe sezon, iar formația din Sardinia nu ar mai fi dispus să plătească această sumă până în vara anului 2025, cât mai are contract „tricolorul”.

Două milioane de euro solicită Cagliari pentru transferul definitiv al lui Răzvan Marin, o sumă accesibilă pentru multe formații din Europa.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare