Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul, parte din etapa a treia a SuperLigii. Duelul va avea loc la Galați, duminică, 27 iulie, cu începere de la ora 21:30.
Aflat în fața jurnaliștilor, tehnicianul croat a vorbit, printre altele, despre faptul că îl dorește pe Marius Ștefănescu. Extrema de la FCSB a căzut în dizgrațiile finanțatorului Gigi Becali, iar milionarul a bifat un acord cu șefii „câinilor” întru parafarea afacerii. Suma cerută de latifundiar? 300.000 de euro.
Zeljko Kopic a spus răspicat că vrea să-l vadă pe Marius Ștefănescu în alb și roșu: „Are calitate, se poate integra în stilul nostru”
Chiar dacă există o înțelegere între cele două cluburi, negocierile dintre Dinamo și Ștefănescu s-au blocat, deși s-a notat în urmă cu doar câteva zile că situația s-ar fi rezolvat. Problema? Marius Ștefănescu nu ia în calcul să renunțe la pachetul salarial pe care îl are la FCSB.
Discuțiile vor continua, însă roș-albii nu mai sunt la fel de încrezători în realizarea transferului. Ei mizează pe faptul că Marius Ștefănescu va fi cucerit de proiectul sportiv existent la Dinamo, în care ar urma să aibă un rol principal.
Rămâne de văzut cum vor sta lucrurile în această poveste. Cert e că Zeljko Kopic vrea să aibă aripa roș-albaștrilor sub comanda lui. Croatul a dat startul presiunilor la adresa conducătorilor.
„Îl vreau pe Ștefănescu, am o părere foarte bună despre el. Are calitate, se poate integra în stilul nostru. Acum se rezumă totul la negocieri și, desigur, la cerințele lui. Pot vorbi doar despre calitatea unui jucător, restul depinde de FCSB.
(n.r. Dacă va mai continua să aducă fotbaliști la care renunță FCSB) Mereu vom lua jucători pe care FCSB sau alte echipe nu-i doresc.
Cum a fost Musi, mereu voi vrea astfel de jucători. Musi este foarte tânăr, de perspectivă, cu foarte multă calitate, cu atitudine bună, personalitate bună, va deveni din ce în ce mai bun. Nu mă interesează de unde vine, mereu voi dori astfel de jucători”, a declarat Kopic la conferința de presă.
Cătălin Cîrjan îl așteaptă pe Marius Ștefănescu la Dinamo
Cătălin Cîrjan, mijlocașul lui Dinamo, a aflat că Marius Ștefănescu s-ar putea transfera la Dinamo și a reacționat. El are o părere bună despre jucătorul rivalei și îl așteaptă pe acesta în lotul roș-albilor.
„Am citit și eu. Așteptăm orice jucător care o poate ajuta pe Dinamo. Vrem să o ducem unde îi este locul. Cred că el (n.r. Ștefănescu) este un jucător de valoare, care ne poate ajuta.
Da, eu asta cred, și Mister și cei de la club ne dau foarte multă încredere și ne putem exprima pe teren, ne putem bucura de fotbal”, a afirmat Cătălin Cîrjan.