Zeljko Kopic a tras concluziile după victoria lui Dinamo, scor 2-0, împotriva celor de la FC Hermannstadt, în Superliga României.
Zeljko Kopic anunță un nou obiectiv la Dinamo! Ce a declarat după victoria cu Hermannstadt
Concret, tehnicianul croat a anunțat că, odată cu intrarea lui Dinamo în play-off, echipa are nevoie de un nou obiectiv pentru a fi motivată.
„Cred că am făcut un meci foarte bun. Îmi prima parte am avut câteva momente bune, dar am făcut și multe greșeli. Au avut și ei câteva situații de a marca, dar ne-am apărat așa cum trebuie.
Am înscris două goluri foarte frumoase și am reușit să luăm toate punctele.
Sigur că există presiune la Dinamo. Am avut 3 meciuri în care nu am reușit victoria. La Arad vrem să câștigăm, bineînțeles, și vrem să facem cel mai bun meci.
Apoi, vom analiza ce am făcut în prima parte a sezonului, vom trage concluziile și ne vom trasa un nou obiectiv. E ceva ce știm de la începutul sezonului, că nu putem juca în cupele europene.
Cu toții avem o relație bună aici. Există un adevărat spirit de echipă. Cîrjan a avut și în prima repriză o situație bună de a marca. Am discutat lucru și la pauză, că jucătorii trebuie să încerce înscrie, iar până la urmă a ieșit bine”, a declarat Zeljko Kopic, la flash-interviu.
Cătălin Cîrjan, întrebat direct dacă Dinamo poate câștiga titlul. Mijlocașul a dat verdictul pentru play-off-ul Superligii
Cătălin Cîrjan a devenit în scurtă vreme un jucător esențial la Dinamo, fiind din primul moment pe placul antrenorului Zeljko Kopic.
După meciul cu FC Hermannstadt, mijlocașul a tras concluziile și a spus obiectivul echipei pentru play-off.
„Sincer să fiu, îmi place mai mult să joc pe Arenă, chiar dacă n-am câștigat acolo până acum, dar îmi place că e terenul mult mai bun. Orice e posibil la fotbal, nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar ne putem bate la titlu, avem un moral foarte bun acum.
Suntem caractere puternice la Dinamo, nu vrem să ne mulțumim cu puțin, intrăm la fiecare meci să luăm cele 3 puncte și vrem să terminăm cât mai sus.
Nu pot să vă spun dacă o să fiu chemat la echipa națională, dar eu vreau să îmi fac treaba cât mai bine în următoarele 2 meciuri și vedem. Vreau să îi dedic această victorie colegului nostru Licsandru, pentru că trece prin momente dificile după operație, și această victorie este pentru el”, a declarat Cătălin Cîrjan după victoria cu Hermannstadt.